Review

(Review) Proglyme Eye Contour Gel și recumpărat Princess Daily Youth

La categoria cosmeceutice – nu știu cum să le numesc mai frumos decât dermatocosmetice, intră și brandurile Princess și Proglyme. Gamele de îngrijire vin în completarea recuperării post-chirugicale estetice, însă ele pot fi folosite foarte bine și acasă. Sunt mai concentrate decât cosmeticele de pe piață, și se g[sesc, de obicei, în clinici de chirurgie estetică.

princess proglyme

Pentru că a venit vara și, deși nu sunt temperaturile la care ne așteptam, totuși necesităm o hidratare lejeră, luna trecută mi-am recumpărat de la Artis un produs Princess. Este vorba de Daily Youth, un gel hidratant pe bază de acid hialuronic, Daily Youth este din gama veche, și amintesc descrierea sa:

Acest gel revigorant asigură pielii o hidratare de durată, îi îmbunătăţeşte elasticitatea şi le oferă celulelor energia de care au nevoie pentru ca pielea să aibă un aspect frumos şi luminos. Pielea devine fină şi hidratata.

  • menţine un aspect tânăr
  • protejează şi hrăneşte zilnic
  • conferă pielii un aspect frumos şi luminos
  • fără parabeni şi testat dermatologic

Princess® Skincare Moisturizing Daily Youth Gel hrăneşte pielea datorită complexului cu acţiune triplă ce cuprinde acid hialuronic, extract de sâmburi de struguri şi extract de ginkgo. Astfel aspectul tânăr al pielii dumneavoastră este menţinut, iar primele semne ale îmbătrânirii pielii sunt întârziate. Emulsia lejeră conferă pielii vitalitate şi luminozitate, iar textura sa blândă, non-grasă nu încarcă pielea şi este absorbită rapid, având un efect revitalizant.

princess 1 princess skincare (3) DSC00176JPG

Mie mi se pare un produs de hidratare foarte bun pentru vară, chiar și pentru pielea cu tendință de uscare. Din noua gamă mi se pare demențială cremă de noapte. Și, desigur, măștile Princess nu-mi lipsesc din dulapul din baie.

Proglyme – Eye Contour Gel, nou la mine în baie

proglyme (2)

Ca noutate, am încercat, în sfârșit, un alt brand care tronează la Artis în vitrină, Proglyme. Este vorba despre gelul contur de ochi Proglyme, cu o altă tehnologie decât Croma (Princess), la fel de interesantă. Este pe bază de aminoacizi, adică unitățile structurale ale proteinelor,  ce intră în compoziția pielii.

Descriere:

Formulă patentată de 4% L-aminoacizi: glicină, prolină, lizină, leucină, acid hialuronic, vitamina C.

Proprietăți:

  • gelul cu absorbție rapidă este gentil și se întind ușor
  • redă tonicitatea și suplețea pielii fine din jurul ochilor prin formula sa super-concentrată
  • hidratează și revigorează zona ochilor

Cantitate 15 ml, tub sigilat.

Nu voi insista asupra tehnologiei actuale Proglyme, deoarece cei de la Professional Dietetics au inovat formula și vor scoate o gamă nou-nouță de aminoterapie, cu o altă denumire, SuneKos, despre care voi vorbi la momentul potrivit. Deocamdată vreau să vă vorbesc despre gelul contur de ochi Proglyme, chiar dacă după epuizarea stocului actual nu va mai fi, veți găsi cu siguranță un produs nou pentru conturul ochilor, într-o variantă mult îmbunătățită.

Ce spun eu: gelul pentru ochi l-am luat la recomandarea colegelor de la Artis – dacă doamna Aurora (asistenta șefă) spune că e bun, apoi trebuie să fie. 🙂 Ambalajul nu m-a dat pe spate, vine într-un tubuleț ca de pastă de dinți, ce e drept, gri metalizat, iar culoarea gelului este chihlimbarie, transparentă. Tubulețul face greu de dozat produsul la început, pentru că iese foarte ușor o cantitate poate prea mare pentru o utilizare. Dar înveți să o ajustezi apoi, deci no problem. Îl folosesc cel puțin o dată pe zi – fie seara, după demachiere, fie și seara și dimineața, înainte de a mă machia. Ce îmi place este că chiar se absoarbe foarte rapid, fără să lase senzație lipicioasă. Oferă o… baie hidratantă pielii subțiri din jurul ochilor, și o senzație plăcută de întindere imediată. Detest micile ridulețe de expresie de sub colțul intern al ochiului, și, deși sunt ceva normal odată cu vârsta, ”le mătur” sau, mai bine zis, ”calc” zona ”șifonată” cu eye contour gel, care îmi redă suplețea pielii de acolo foarte frumos, cu efecte vizibile imediat. N-am nimic de obiectat la calitatea produsului, doar la maniera de prezentare. Dar cum vine noua gamă, așteptăm să vedem cum arată și cum se simt, lucru care, până la urmă, e cel mai important. Să dea rezultate. Tubul m-a costat 80 de lei, încă nu știu să vă spun cu ce prețuri intră noua gamă, dar produsele de genul ăsta, în general, își merită toți banii.

proglyme (4) proglyme (5) proglyme (6) proglyme (1) proglyme (3)

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)