Prima oară când am făcut cunoștință cu fiola de acid hialuronic a fost prin februarie, anul curent, după programul meu de consiliere, la Clinica Artis. Mi-amintesc că am urcat sus, la dl dr Radu Onoe cu un morcov imens, și cu aceleași cuvinte pe care le aude el veșnic, ”Da nu vreau bot de rață”. ”N-o să fii rață”, zice el, răbdător, fiecărei începătoare 😀
În general, sunt mulțumită de ființa mea imperfectă, muncesc din greu să mă optimizez mai cu seamă prin interior, că exteriorul azi îl ai, mâine ba. Privind buzele, întotdeauna mi-au plăcut cum îmi arătau dimineața, după trezire, pline și hidratate, dar se pleoșteau iremediabil pe parcursul zilei, fie de la deshidratare, fie din alte motive. Așa că mi le-am dorit ceva mai ”hidratate” all day long, și m-am prezentat la dr Onoe.
Vezi Liftingul facial – perspectiva modernă
Vezi Adevărul despre liposucție
Vezi VIDEO Dr Onoe despre lipoaspiratie vs slabire
Ce-i acidul hialuronic? În primul rând, trebuie să știți că AH nu este o substanță străină corpului, este un compus (glicozaminoglican) prezent la modul natural în organismul nostru. El se regăsește în țesutul conjunctiv, în cel epitelial și în cel nervos. În cosmetică, se utilizează ca și ingredient bioactiv în produsele de îngrijire, pentru că s-a constatat că AH scade odată cu vârsta. În dietoterapie se administrează sub formă de capsule, acolo unde este nevoie. Acidul hialuronic mai este și un hidratant biologic al pielii, atrăgând și reținând cam 70% din greutatea sa în apă, pentru o optimă hidratare și pentru menținerea supleței, elasticității și tonicității pielii. Astfel că, prin injectarea de AH, putem vorbi de o hidratare din interior.
Mărire buze (Injecția)
Prima injectare de mărire a buzelor s-a făcut în contur. Pentru moment mi-a fost de ajuns, iar după câtva timp am făcut două măriri a buzelor și în volum, la distanță de vreo 2 săptămâni una de alta, pentru că dr Radu Onoe zice că ”de pus se mai poate pune, de scos, e mai greu, dacă nu place rezultatul” vezi aici. După fiecare injectare buzele sunt ușor inflamate — circa vreo 3-4 zile I felt like a pornstar 😀 — din fericire, în afară de persoanele foarte apropiate și familia, n-a observat nimeni ”lucrătura”. După retragerea inflamației rămâne volumul real al buzelor augmentate, iar acidul hialuronic ”se așează” frumos în săptămânile ce urmează, uniform, și conferind o consistență omogenă buzelor. Da, se schimbă ceva: îți vei simți buzele mai cărnoase și plăcute la atingere – nu sta cu degetele pe ele! 🙂 Din ce-am observat, după 3-4 săptămâni se pot relua activitățile ”nasty” (cum ar fi sorbitul unui ceai fierbinte 😀 ), că nu-i niciun pericol de deformare. Dar în primele zile de la mărirea buzelor, până se așează substanța, trebuie să ai grijă cu ele, să nu le muști (tu sau altcineva), sub nicio formă.
Cum să te menții ancorată-n realitate
De ce-și măresc femeile prea mult buzele cu acid hialuronic? Am aflat aici, de la domnul doctor Onoe, și mi-am dat și eu seama cam care-i mecanismul: te obișnuiești cu propria imagine, și ai senzația că s-au micit la loc. Două trucuri de la mine, ca să vă mențineți pe linia de plutire, sunt următoarele: 1. uită-te la o poza de-a ta dinainte de augmentare și pune-o lângă una de azi. Vei vedea că buzele sunt la locul lor, augmentate, n-au plecat nicăieri. Tu ești cea care s-a obișnuit cu ele. Femeile cu probleme și necesitate foarte mare de compensare vor vrea mereu buze mai mari, no matter what. Nu-i cazul tuturor femeilor. 2. pipăie-ți buzele și, atât timp cât le simți cărnoase, este clar că mai ai acid hialuronic in ele. Cantitatea se resoarbe, cu timpul, către țesuturile care au nevoie mai mare de ele, așa că va scădea treptat, nu tot odată. Practic, dacă nu mai pui deloc, buzele revin la forma inițială. În principiu, cam la 6 luni observ eu că ar trebui recompletat. La recompletare lăsați specialistul să decidă cantitatea, deoarece în buze încă mai există acid hialuronic, peste care vine cel nou, deci veți obține o augmentare nițel mai mare decât prima oară. Și încă o dată, buzele nu se deformează, decât dacă exagerezi.
Am nevoie de mărire de buze din nou?
După câteva luni, depinzând de cât de repede absoarbe corpul tău acidul hialuronic din buze, o să simți că buzele sunt mai moi, deci se duce treptat din substanță. Poți să mai aștepți, sau mai poți merge la un consult, eu zic că la 6 luni este rezonabil.
Este augmentarea buzelor ireversibilă?
Dacă există cazuri în care persoana nu are răbdare ca buzele să-și revină singure la normal, mai am un pont pentru voi — hialuronidaza este o enzimă care vine de hac ”boturilor de rață” — ca să vezi că nimic nu ține o veșnicie. ”Dacă cineva dorește să renunțe la buzele augmentate, există o enzimă care ”topește” acidul hialuronic, se numește hialuronidază.” spune dr Radu Onoe. ”În mod normal, cam în 24 h se resoarbe tot acidul hialuronic, iar buzele revin la forma inițială.” adaugă medicul estetician.
Recomand, ca blogger de beauty și ca femeie augmentarea buzelor?
Da, clar, și scris în bold, ca buzițele. 🙂 Lăsați prejudecățile deoparte. De la persoane cu buze asimetrice, unde e nevoie de corecție (mană cerească) la persoane care își doresc ceva mai mult volum (pacea fie cu voi, cele care aveți de la natură), în limitele firescului, este o procedură simplă, rapidă, nu doare (primești măsăjel cu o cremă anesteziantă locală înainte de injectare), cu condiția să o facă un medic estetician foarte bun (cel mai bun 😀 ): ask dr Radu Onoe.
Foto: mărire buze doar în contur, la aproximativ două luni
Foto: mărire buze în volum, la 4 luni după injectarea în contur (poze din septembrie a.c., mulțumesc Francisc!)