Trăim într-o lume plină de etichete din cauza tiparelor în care suntem presați încă de când ne naștem. Lenea este una din etichetele negative majore ale lumii, deoarece de ea a atârnat existența generatiilor. De faaaaapt, de lipsa ei.
Era o epocă în care munca fizică era existențială pentru majoritatea oamenilor. Practic, dacă voiai să trăiești, era obligatoriu să îți placă îndeosebi săpăliga și rânitul balegii.
Cui nu îi plăcea, probabil se sustrăgea într-un fel sau altul, cert e că i se lipea de frunte eticheta de leneș, iar lenevia era lepra satului. Pe vremea aceea nu se știa de disfuncție tiroidiană sau de ”lenea” pe care o dă hipotiroidismul. De fapt, am o încredințare acută că leneșul din “Da’ muieți-s posmagii?” suferea de hipotiroidism grav, incapabil de decelat la acea vreme. Astfel că, la fel ca în orice lume animală, și între oameni, intervenea selecția naturală…
Acum avem o diversitate de ocupații și putem face din pasiunea noastră un mod de a ne întreține existența. Nu mai suntem subjugați unui singur fel de a trăi viața. Și, totuși, încă punem etichete — la capitolul ăsta tot acolo am rămas. Adică poți fi Doctor Honoris causa, Emeritus, uatevă, în constelația Siginorum, că, dacă ai mers la țară și tu urăști săpăliga, ești “lepra satului”. De fapt, faptul că îți displace o activitate pe care alții o sacralizează, nu înseamnă că ești leneș. Faptul că alții au un ritm de viață mai alert decât al tău sau sunt workaholici, nu te face pe tine leneș. Este greșit să etichetăm pe cineva leneș, și să îl trecem mereu prin prorpia perspectivă. Pentru că el își trăiește viața lui, nu a noastră.

Într-o altă ordine de idei, una amuzantă. Știți că eu sunt adesea pe drumuri, și de multe ori în weekend, pentru că lucrez acolo unde este nevoie de mine. Ca să fac lucrurile mai interactive, am creat hashtagul #siginaonthego pe Instagram, pricină de amuzament pentru fotograful cu care rezonez cel mai bine, Francisc Sandor. ”Nu știu cum ajungi să le faci pe toate”, zice, într-o zi, Francisc. ”Nici eu.”, răspund. Dar pentru că este un fotograf foarte talentat, într-o zi m-a urmărit și m-a prins zburând prin pădure 😀 Încercam să-mi îmbunătățesc poziția aerodinamică, să optimizez timpul de călătorii, până fac ăștia autostrăzi, la naiba, să nu îmbătrânesc cu mașina pe DN-urile României.

Râdem și glumim, dar un lucru e cert. Am colaborat bine cu fotografii de până acum, însă Francisc are ceva special: energie, pasiune, maleabilitate extraordinară — simte ce trebuie să facă la o ședință foto, chiar dacă tu nu știi – TRĂIEȘTE CE FACE. Pentru asta îl recomand cu drag, da’ nu-l sunați la 11 dimineața, că doarme — și nu de lene, ci pentru că lucrează , de multe ori, și nopțile. Nu degeaba este un fotograf cerut la tot felul de evenimente: prezența, veselia și profesionalismul lui sunt debordante. Mulțumesc, Francisc! 🙂

Epilog:
– Sunt în față la Sora.
Dupa 5 min: Am ajuns și eu la Sora.
– Sunt pe Napoca.
– Dar esti cu masina?
– Nu. Sunt cu mătura. 🙂

Foto: Francisc Sandor.