Featured Review

(Review) Double Effect Augen Make-Up Entferner

N-aș putea spune că debordez de experiență privind demachiantele bifazice pentru ochi, pentru că nu sunt pe lista de priorități atunci când achiziționez produse de demachiere. Pentru că rutina mea implică întotdeauna gel de demachiere (cu apă) și apoi lapte demachiant și apoi, +/- alte produse.

Totuși, nu pot să nu vă spun despre o descoperire care m-a impresionat foarte tare, privind demachiantul bifazic Nivea, Double Effect Augen Make-Up Entferner, pe care l-am primit la review cu o formulă nouă. Auzisem că Nivea Double Effect este bun, dar nu mă gândeam că ar fi fost o diferență majoră între acesta și cele încercate de mine (vezi review la bifazicul Lancome și Sephora, demachiantul bifazic Farmec Natural, și bifazicul Boots No 7), așa că a stat destul de mult pe etajeră, până să-l bag în seamă. Desigur, nu l-am putut folosi oricum, având gene fir cu fir.

Descrierea produsului este următoarea: Pentru demachierea unui heavy make-up din jurul ochilor alege demachiantul bifazic de ochi Double Effect de la NIVEA – îndepărtează rapid şi eficient machiajul ochilor, chiar şi cel rezistent la apă, protejând genele sensibile datorită formulei sale delicate bifazice ce nu lasă pelicule uleioase pe piele. Preţ recomandat: 16.08 lei.

Primul lucru pe care l-am remarcat este că șterge dintr-o mișcare, ca o radieră, tot machiajul – fard, tuș, rimel. Agiți flaconul, torni generos pe dischetă, apoi aplici pe pleoapă, unde ții câteva secunde să se înmoaie machiajul, și ștergi! O a doua aplicare este necesară doar pentru a șterge micile urme rămase, fără să traumatizeze pielea delicată din jurul ochilor și fără să rămână uleios, ca la cam toate celelalte bifazice. Este extrem de util în călătorii unde e incomod să îți ia timp mult procesul de demachiere, poți face asta rapid, fără să folosești câteva dischete doar pentru ochi, ajunge una singură. Cele două faze, apoasă și uleioasă, se amestecă repede, dar se și separă repede după ce așezi flaconul la loc. Astfel îl agiți de câte ori torni pe dischetă și ai amestecul egal de fiecare dată.

Având în vedere eficiența, delicatețea și prețul pe care-l are, trece în top 1 preferințe la demachiante bifazice, în locul lui Boots. De obicei, cred că prețul este direct proporțional cu calitatea, însă se pare că există și excepții. Dacă ar fi să fac un top acum, acesta ar arăta așa 1. Nivea Double Effect 2. Boots No 7 3. Farmec Natural. Nu știu pentru voi, dar pentru mine sunt extrem de utile review-urile și comparațiile, dar mai cu seamă recumpărările, iar eu mă gândesc să îmi iau un bifazic Nivea și pentru trusa de călătorii.

Double Effect Augen Make-Up Entferner nivea

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)