Cred în karma. Sau în ceea ce înseamnă karma pentru mine. Pentru mine karma înseamnă respectarea legilor universului. Dacă nu le respecți, suporți consecințele. Un fel de vorbă din bătrâni, cu ”te bate Dumnezeu”. Ei bine, e așa și nu prea. Cred că Dumnezeu a creat totul, însă nu bate cu bota. Cred că a creat niște legi imuabile, universal valabile, pe care le-a implementat în conștiința oamenilor (ce e drept, a unora alterată) și pe care, dacă le respectăm, ne este bine. Asta înțeleg eu prin karma, este mai scurt să zic așa. Atunci când faci un lucru rău cu premeditare, deja ai stricat armonia universului tău. Și va lua ceva timp – nu se știe cât, până armonia aceasta se restabilește. Uneori repede, alteori mai greu și, în funcție de faptele tale, niciodată, poate.

Greșesc. Toți greșim, oameni suntem. Dar este o diferență în a greși fără să vrei, și alta este când știi că faci ceva greșit. Se spune că cea mai bună pernă este o conștiință curată. Încerc să îmi păstrez conștiința curată și să nu mă încarc sau să intru în situații care îmi bulversează armonia universală. Și, dacă am greșit, îmi pare rău, și sper ca daunele să fie cât mai mici. Și îmi asum consecințele. În speranța în care ce fac bine să contrabalnseze lucrurile cât de cât. De aceea, cred în karma. În felul în care înțeleg eu karma. Și mie nu mi-e frică de ea, pentru că n-o sfidez și încerc să fac bine pe cât posibil, și rău, cel mai mic rău posibil… Am un mesaj pentru voi: când faceți ceva bun, faceți din principiu, când nu faceți ceva rău, n-o faceți tot din principiu. Nu pentru că vede cineva. Sau pentru că va afla sau nu cineva. Ci pentru că, dacă nu credeți că vă vede Cel de Sus, nu scapă karmei. Niciodată.