Featured Nutritie&Sanatate

Perfect evening: Prăjitură crudă cu măr&ceai de iasomie

prajitura cruda (1)

Îmi plac dulciurile din bucătăria toamnei, și tarta cu mere sau cu dovleac se numără printre ele (căci cu gomboții cred că v-am lămurit). Înainte să fac un dulce convențional, încerc să găsesc o variantă de a face ceva asemănător fără adaos de zahăr. Desigur, se poate opta pentru îndulcitor pe bază de stevie, dar parcă aș păstra enzimele și vitaminele desertului, prin a-l feri de foc.

După cum știți, tot ce mă ține legată mult timp de bucătărie e o pacoste, deci trebuie să găsesc soluții ultrarapide, mai sănătoase și gustoase. Așa că am încercat o prăjitură/tartă cu mere crudă, astfel: am dat la râșniță miez de nucă, până s-a făcut aproape unt. Se poate turna într-o formă, presa, și da la frigider să se întărească puțin uleiurile, apoi să se scoată blatul format și să se așeze compoziția de măr ras pe blat – eu n-am avut răbdare de asemenea dichis, am îndesat-o direct într-un bol mititel, peste care am adăugat un strat generos de compoziție de măr ras amestecat cu scorțișoară și câțiva stropi de lămâie – și e gata de servit.

Cine e foarte dulcegăros, poate râșni mai puțin făina de nucă, să nu se facă chiar unt, și adăuga o linguriță de miere în blat. Mierea leagă compoziția binișor.

Cantități – o porție – un pumn cu vârf de miez de nucă, un măr mediu, jumătate de linguriță de scorțișoară (după gust)

Beneficii: e o modalitate nouă de a include nucile în consumul zilnic, oleaginoase complexe, dotate cu omega 3 vegetal util pentru asta (în absența zahărului rafinat nu mi-aș face griji pentru omega6), vitamine lipo și hidrosolubile și minerale cum sunt calciu, fier, magneziu, fosfor și altele (minerale importante pentru păr și unghii, discutăm despre asta cu altă ocazie). De asemenea, conțin fitosteroli (aprox. 72 g la %), care nu permit absorbția colesterolului – deci au efect hipocolesterolemiant. Cred că toată lumea are acces la nuci, migdalele și alte oleaginoase sunt prea scumpe.

Despre măr nu mai vorbim, sursă de enzime și vitamine, iar scorțișoara e un condiment cu capacitate antioxidantă de 6 ori mai mare decât ciocolata neagră. O să mai vorbim despre dieta antioxidantă, care anihilează radicalii liberi responsabili de distrugerile celulare și, implicit, de îmbătrânire.

prajitura cruda (2) prajitura cruda (3)

Ceaiul de iasomie

Am căutat ceai de iasomie prin magazinele naturiste multă vreme și nu prea l-am găsit decât în combinație cu ceai alb sau iasomie chinezeasca. Din fericire, am gasit un ceai de iasomie de calitate aici și nu mă mai pot desprinde de el de atunci. Dacă vă place parfumul îmbătător al florilor de iasomie proaspete, cu siguranță vă place și ceaiul din bobocii uscați. Din punctul meu de vedere, e un ceai aromat, stylish, datorită floricelelor pe care le las de decor și n-are nevoie de îndulcire.

Pe plic, ceaiului este descris așa:boboci de iasomie, floarea pe care zeița dragostei KAMA la hinduși o îndrăgea cel mai mult, fiind un remediu excelent în păstrarea frumuseții. În medicina tradițională chineză este folosită de sute de ani pentru înlăturarea migrenelor, stresului, asteniei, stimularea circulației sanguine și ca antioxidant. Se poate consuma simplu – 2 g la 1 litru de apă la temperatura de 100 grade Celsius sau în combinație cu ceai verde sau alb, pentru controlul ponderal.

ceai de iasomie (1) ceai de iasomie (3)

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)

Comments (4)

  • Super!Ador nucile si merele asa ca o sa pun in practica ce-ai spus mai sus!
    O saptamana faina!

  • Iar eu am facut in seara asta placinta cu dovleac,the old fashion way:-)
    Ador nucile,le-am pus in miere ,iar ceaiul cu iasomie e in top3, preferinte, eu am ceai verde cu iasomie,dar as vrea si bobocei asa,cred ca este foarte fin si pretios,asa cum este si ceaiul din boboci de trandafir.
    O sa caut si eu,neaparat!!!!

  • asteri – mmmm, mi-e pofta de placinta cu dovleac 🙂

  • Yumm, imi aminteste oarecum de copilarie. Eu combin nucile cu dovleac de placinta, ca tot e sezonul lui. O sa incerc si cu merele.