Cred că deja știți că cel mai tare îmi ușurez punga pe două chestii: mașină și păr. Pentru părul meu sunt în stare să cheltui 300 de lei pe o mască nepotrivită, dar de care sunt curioasă, și mai mult pentru scule de aranjat părul care să nu mi-l nenorocească. Investiția merită, chiar dacă le faci pe rând, că deh, gaura-n buget e considerabilă 🙂 De asemenea, cred că știe toată lumea că eu nu mă văd fără păr lung și, desigur, am impresia că e o crimă să-l tai scurt :)) De aceea, am căutat mereu să-l îngrijesc astfel încât să crească cât mai repede, cât mai lung și, mai ales, să-i tund vârfurile cât mai rar. La tunsoarea de vârfuri mă duc ca mielul de paști la tăiere. Bine, poate nu cu atâta ”entuziasm”, deoarece am o încredere incomensurabilă în Raul, și mai mult în faptul că știe că mie îmi place luuuung (și blooond, decolorat:) ) since forever. Raul știe să taie perfect și numai cât trebuie… sau poate ar mai trebui, dar preferă să te fericească pe tine cu un compromis acceptabil între lungime și vârfuri sănătoase.
Azi am fost la tuns vârfuri și așteptam cu mare nerăbdare să-mi prezinte noua ”bestie” din arsenal (later edit: noua de cand nu m-am tuns eu): Jaguar Thermocut, foarfeca termică ce sigilează vârfurile părului, împiedicând astfel deshidratarea și pierderea substanțelor care mențin firul de păr plin de vitalitate. ”Foarfecile normale, chiar și cele bune, de câteva mii de euro, oferă o tăiere perfectă a vârfurilor, ceea ce le împiedică să se despice atât de ușor. Totuși, nu închid sau nu închid de tot vârful firului de păr. Însă Jaguar, prin efectul termic, le și închide, astfel că nu se mai deshidratează așa ușor”, îmi povestește Raul Tișa. Rezultatul: un păr mai voluminos, cu mai multă strălucire și mai elastic, prin stimularea autoregenerării.
Se pare că noi avem firul de păr închis la capete doar la naștere, iar apoi, tuns fiind de cele mai multe ori cu ce au coafoarele în dotare – care pot fi foarfeci de la 300 lei la câteva mii de euro – vârful rămâne deschis, creînd eterna problema a vârfurilor despicate ce trebuie să fie tunse adesea. Eu nu știam că, dacă foarfeca nu e de foarte bună calitate, mai mult rupe vârful decât îl taie, adevărul e că Raul folosea foarfece foarte bune și înainte, iar eu nu m-am tuns niciodată la altcineva (în ultimii 13 ani), ca să experimentez vârfuri casante, deși decolorarea părului îl face infinit mai expus la asta decât orice alt tratament chimic.
A fost prima dată când m-am dus la Vestige pentru păr, de la deschiderea noului concept. Îmi place tare mult cum arată pe zi, partea de fashion de jos te menține ocupat dacă trebuie să aștepți puțin, iar pentru mine a fost o ocazie să îmi mai spăl ochii în niște creații ale tinerilor designeri. Cred că începe să îmi placă acolo.
Comments (21)
buna Sigina! i-mi place la nebunie culoarea parului tau! i-mi poti spune cu ce te vopsesti?(folosesti si decolorant?) pupici
La fel ma simt si eu cand merg la tuns! Daca nu sunt prea curioasa, cam cat costa un tuns la Raul? Mersi!
ada90, I have no idea, depinde de lungimea parului, cred. Suna si intreaba https://www.facebook.com/vestigeatelier?fref=ts
oana – consulta, te rog, arhiva http://www.sigina.ro/tag/par-blond/
Ce curioasa sunt si eu de aceasta noua inventie :)) definitely must try ;))
Am ramas masca in momentul in care am citit postarea. Din pacate in Arad inca nu a ajuns acest concept :-)) sau cel putin nu am auzit eu de aceasta foarfeca. Din pacate sunt foarte multe fete care se duc la coafor si vin de acolo cu mai multe varfuri despicate :-)) coafeze care folosesc aceeasi foarfeca de 1000 de ani de zile, care in timp se uzeaza, dar deah… Las ca merge si asa. Super tare aceasta foarfeca 😀 si foarte norocoase fetele care au ocazia sa fie tunse cu o astfel de foarfeca :-))
pt oana:nu stiu ce varsta ai si sa nu fie cu (prea )mare suparare,dar de unde ai scos pe “i-mi” nu pot deduce…mi se pare absolut trist si de neacceptat ca pe limba ta materna sa n-o cunosti si sa pocesti cuvintele in asemenea hal;aud la tv oameni care n-au auzit de cazul acuzativ si-l taie pe “pe” din propozitie iar ceea ce le iese imi zgarie urechile de n-am cuvinte sa descriu starea….si cate si mai cate greseli…i go crazy…hai,sa nu cunosti gramatica unei lb straine…sa zicem,dar sa nu cunosti propria-ti limba…nu stiu..mi se pare oribil!!!!!!!!!!
Acestea fiind spuse: mie “imi” place la nebunie culoarea parului tau,tie “iti” place,ei “ii” place,noua “ne” place,voua “va” place, lor “le” place!!!!!!!!!!!!
Nu cred ca e atat de greu,nu?!?!?!
Sigina,daca-mi permiti,o intrebare am(de fapt mai multe): cum de nu cunosti care-i pretul pt o astfel de utilizare a ustensilei-minune??In sensul ca tu ai un fel de parteneriat cu respectivul salon si nu platesti??
Iar daca e asa…nu te-ai gandit totusi sa verifici si pretul?Daca nu pt curiozitatea ta pur si simplu cat “face” cu aceasta super foarfeca ,macar pt faptul ca cineva putea sa te intrebe asta(ceea ce s-a si intamplat)pe blog?!
E un “detaliu” destul de important,nu crezi?
Si last question: cum se aplica pretul diferentiat pt lungimea parului eu n-am inteles niciodata…ok…preturi diferite pt par scurt/mediu,lung…desi mi se pare fita de salon si motivatie doar sa creasca pretul…pana la urma tunsul e tot tuns,indiferent de cat de lung e parul si cat alegi sa tai din el,tot atata interes si atentie ar trebui sa ti se dea pt un tuns,nu crezi???
Iar in ceea ce priveste tunsul varfurilor,sa fie pret diferit e de-a dreptul stupid …hai,sa zicem ca un tuns al parului pana la umeri sa necesite mai putin “stres” pt frizer (pardon,stilist) decat un tuns al unui par luuung…dar sa tunzi varfurile la pret diferentiat??!?!?
In ce lume traim?Nimeni nu se gandeste la chestii logice???
E fix aceeasi chestie…varful e tot varf si la un par scurt si la un par lung…ca doar 1-2 cm max ar trebui sa se taie,ce D-zeu???
I don’t get it!!!!!Really,I don’t!
Nu vreau sa fiu rea, dar “noua” inventie nu e asa noua pe cat incerci tu sa o prezinti. A vorbit Alina Ceusan de ea intr-un articol de prin noiembrie. Zic si eu, sper sa nu te superi:)
Raluca iubita, Alina este printre primele pe care a incercat Raul foarfeca (doh, logic! – am vazut postarea si am si vb cu ea despre), pentru MINE e noua, ca EU nu m-am tuns demult si e prima interventie cu ea in parul meu, sper ca prima din multe altele. Cred ca nu ai inteles tu bine – imi cer scuze daca am fost neclara 🙂
asteri, pentru orice intrebare, este acolo pe fanpage nr de telefon si iti va raspunde cineva foarte dragut de la receptie, ei stiu cel mai bine sa te lamureasca. Not racker science, e la un tel distanta 🙂
@asteri, aveam mai demult un banner imens pe dreapta unde scria clar: colaborez cu Boulevard Studio. Mai degraba cu Raul si unii stilisti. Clienta lui Raul insa sunt de 13 ani, so I highly recommend him, nu stiu preturile de acum
… later edit iata si preturi https://www.facebook.com/media/set/?set=a.382584881829278.94271.117415448346224&type=3
@Dalia, vezi pe net, ca scrie mai multe despre ea 🙂 eu sunt incantata sa ma tund mai rar, asa vad si eu pana unde imi poate creste parul 😛
Doamne ce oameni,ce atata agitatie pt o greseala gramaticala si o noutate care apare mai devreme sau mai tarziu si e inteleasa in mii de feluri… ;)) whatever(oare am scris corect? :)) ) oricum e o buna inventie si chiar merita,inseamna ca si raul e priceput daca te tunzi la el de atata timp 😉
Inseamna ca am inteles eu gresit:) Repet, n-am vrut sa fiu rautacioasa, a fost doar o observatie:)
Raluca, e ok:)
ale, clar ca omul face foarfeca 😛
Da,Ale draga,ai scris corect si nu treb sa fii ironica,nici sa iei in deradere faptul ca eu “m-am agitat” pt o “simpla greseala” gramaticala!!!!
Stii care-i baiul (ca sa zic asa)?
Nu este o simpla greseala gramaticala,cum o percepi tu,ca nimeni nu greseste asa cand scrie,hai sa pui o litera in fata alteia din cauza tastaturii sau asa ceva,se intelege,asta ar putea fi o greseala,dar sa scrii voit si de mai multe ori “imi” ca si “i-mi”,da-mi voie sa fiu sigura ca NU este o greseala,ci persoana respectiva asa crede ca e ok!!!
Nu stiu ce fel de “om” crezi tu ca sunt,dar da-mi voie sa-ti spun eu ce fel de om sunt cu adevarat :sunt un om care isi iubeste limba si scriitori si care considera ca e OBLIGATORIU, daca esti trecut prin scoala, sa stii sa scrii corect,atata tot; pe langa asta sunt un om care daca vede o greseala(de orice fel) ,nu trece nepasator ,ci incearca sa o corecteze chiar daca asta inseamna sa fii inteles gresit sau sa provoci mici revolte din partea unor persoane care nu inteleg ca daca i-ai atras atentia e pt ca-ti pasa- si de el sa nu mai repete si sa se corecteze pt ca eu merg pe ideea ca omul cat traieste,invata iar eu-una-as prefera sa mi se spuna ca sa nu mai gafez,decat sa se treaca cu vederea pt ca pana la urma este in dezavantajul meu.
Deci asta a stat la baza comentariului meu pe care tu l-ai perceput gresit…plus ca nu este prima data cand vad oameni care scri u gresit (chiar aici pe blog la comment-uri) si nimeni nu zice nimic si nu puteam(inca nu pot) intelege cum de nu sare in ochi si cum de nu zice nimeni nimic…asa ca mi-am preluat eu acest rol de “persoana rea”,dar nu puteam sa citesc ceva gresit si sa merg mai departe;pur si simplu nu puteam pt ca eu sunt asa cum sunt si nu vad de ce treb sa accept ce este de neacceptat(din punctul meu de vedere) pt ca totul incepe (extrapoland bineinteles) de la a nu-ti parea “such a big deal” o greseala gramaticala,la a nu mustra(intr-un fel sau altul) daca vezi un nesimtit ca arunca pe strada o punga,etc si eventual a o pune tu in cosul de gunoi la toate magariile si incompetentele de la nivel inalt…cu o floare nu se face primavara,dar ajuta cu siguranta la “the big picture”..lucrurile mici duc la cele mari si e vb de educatie care nu suporta comportamet diferit in functie de context…ori esti intr-un fel,ori nu mai esti?!Simplu!!!!
Sunt sigura ca cine are urechi si ochi(in cazul asta:) intelege…vezi tu,Ale…sunt oameni care se “impiedica” in detalii(ca mine),detalii care de fapt sunt baza a ceva,cum zice vb romaneasca ca “buturuga mica rastoarna carul mare”…intelepte vorbe din popor,ar trebui sa luam aminte…si sa acordam aceeasi atentie lucrurilor/oamenilor ,indiferent de forma/infatisare pt ca nu se stie niciodata…ma rog…sa nu divaghez,ce-am avut de spus ,am spus…iar legat de comentariul Ralucai…din moment ce putem sa comentam despre ceea ce citim,faptul ca ea a vrut sa spuna ca nu e chiar prima data cand “aude” de ustensila asta,nu mi se pare(mie) ok ca tu sa-i comentezi cuvintele si sa spui: “Doamne ce oameni,ce atata agitatie pt o greseala gramaticala(asta cu referire la mine) si o noutate care apare mai devreme sau mai tarziu si e inteleasa in mii de feluri(cu referire la ea)”…daca ea a vrut sa spuna asta,ca mai citise despre foarfeca-minune, si chiar a precizat ca nu vrea sa fie rea(ca si cum ar fi putut fi rea daca afirma asta?!)-adica din start s-a scuzat pt cei ce pot intelege gresit spusele ei…sa comentezi in “halul “asta ,mi se pare cel putin lipsa de empatie ,ca sa nu zic chiar o mica doza de rautate!
Tu puteai comenta ceva legat de articolul Siginei,nu neaparat sa te “iei” de mine si de ea,care n-am facut nimic gresit decat sa opinam despre ceva,ceva cu care -se pare- tu nu empatizezi…adica greselile gramaticale..da-le incolo,sa tot fie….iar restul…ce atata discutie??!
Pai ,uite…as mai pune eu “paie pe foc”…ca sa fie treaba si mai si…eu de o foarfeca ce sigileaza varfurile stiam de acum 7-8 ani de la stilistul ce-o tundea pe fosta dna Columbeanu si aparea in antica ei emisiune de pe B1 si din emisiunile de profil (suvite cu fite) de pe Euforia Tv,talentatul Massimiliano!
Deci,ca sa vezi…si mai veche minunea cu sigilatul varfului din tuns…
Concluzia meaa :fiecare e liber sa zica ce vrea si atata timp cat nu vb urat si nici nu zice ceva cu rautate(iar asta se poate deduce destul de facil -desi in scris poate parea altfel uneori)nu vad de ce trebuie sa provoace asemenea reactii “razboinice”…treceti dincolo de cuvinte(daca puteti) si dati-va seama de context: ce-a vrut omul sa zica,de ce-a zis ceea ce-a zis
,etc…nu sariti la “gatul lui” fara sa cugetati…putina rabdare nu strica nimanui,pe bune!!!
Iar ca si exemplu de “neintelegere” vreau sa-i zic Siginei ca,intr-adevar ,nu trebuie sa fii “racker science” sa afli,se rezolva cu un tel cum bine zici si tu,e chiar la mintea cocosului:)daca tot vb in metafore,dar la fel de logic (mi se parea mie)era ca in ciuda faptului ca tu ai parteneriat cu ei (ceea ce mi se pare f frumos )ca macar de curiozitate sa te interesezi de pret-pentru ca fiind ceva mai wow si atat de calitativ pt un par frumos si sanatos- sa se regaseasca in articolul de prezentare si pretul,adica sa fie material complet,ca uite: lumea se intreaba; faptul ca tu n-ai intrebat,nu e pana la urma o mare chestie…doar explicam care-i diferenta,cum oamenii judeca diferit si cum -de fapt- nu trebuie nimeni judecat pt ce zice(sau nu zice) intrucat are motivatia sa!!
“Unitate prin diversitate”,asta e motto-ul meu:)si se aplica….acestea fiind spuse,sper ca toata lumea m-a inteles (no hard feelings ,ca nu e cazul) si -dat fiind faptul ca ma intereseaza cu adevarat subiectul – uite ce-am gasit si va transmit si voua prin intermediul blogului Siginei:
http://coaforbrasov.wordpress.com/2010/10/06/gadget-foarfeca-termica/
Eu nu prea-mi permit să investesc sume mari de bani în păr (coafat)…tunsul îl fac şi eu ca tot omu’ când apar vârfuri despicate… interesant conceptul, am citit şi eu articolul Alinei, nu am ştiut că vârfurile noastre nu se mai sigilează după primul tuns de la naştere…
Sigina, si eu as vrea sa incerc, dar cineva mi-a spus ca parul iti va creste mai greu. E adevarat?
Ariana, n-are nicio treaba