Review

Rutina zilnică la/după duș

niveaZilele mele se încheie seara, de obicei, cu sală. Rareori stau să fac duș acolo (doar dacă merg undeva, după), deși avem parte de toate condițiile. Așa că mă înfofolesc, o zbughesc în mașină, și merg ață acasă. Nimic nu se compară ca, după efort fizic intens, după ce ”ți-ai dat omoru’” – cum zic băieții acolo – și îți simți irigat, lucrat, aerisit fiecare milimetru din corp, să faci un duș bun, să folosești un gel de duș parfumat discret și yummy, cu sau fără gommage rapid, să te cuibărești într-un prosop imens sau un capot pufos și să îți dai ”polish”-ul final, cu crema preferată. E absolut tare senzația și pentru asta sufăr cel mai mult când nu pot să ajung la sală, dușul e incomplet. Bibileala e incompletă. Fadă. Nearisită cu adevărat. Las’ că vedeți voi, după ce vă apucați de sport, că nimic nu se compară cu sentimentul de după. Dar de cele mai multe ori rutina mea este aceasta, după care mă afund sub plapumă cu o ceașcă de ceai de vanilie cu lapte și un roman clasic zemos. Sau cu telefonul, ca să scrolluiesc Instagramul.

nivea gel dus (1) nivea gel dus (2) nivea diamond gloss sampon (1) nivea diamond gloss sampon (2)

În tot acest răsfăț egoist doar produsele se schimbă, obiceiurile nu. În ultima vreme, am folosit produse Nivea, Oriflame, Elmiplant. De la Nivea am avut un gel de duș Supreme Touch (vezi foto și ingrediente) – care e ok, nimic ieșit din comun, un șampon Diamond Gloss (vezi foto și ingrediente) pe care l-am folosit chiar când eram în pană de șampon și care lasă părul destul de mătăsos pentru un șampon mass market. Nu prea am cum să fac comparație cu alte șampoane mass-market, pentru că nu îmi permite părul să mai folosesc produse de acest gen, însă cred că e o opțiune bunicică ”on budget”. La rutina mea obișnuită s-a adăugat hidratantul sub duș de la Nivea, In-Shower Body Milk Nourishing.

nivea in shower hidratant (1) nivea in shower hidratant (2)

nivea in shower hidratant (3)Îmi doream să găsesc un asemenea produs, și aș fi curioasă ce mărci mai produc așa ceva. Practic, In-Shower Milk Nourishing este o loțiune hidratantă ce se aplică sub duș, după ce te-ai spălat, se masează toată pielea cu ea, apoi se clătește și voila, te-ai hidratat în doi timpi și trei mișcări. Inovația este perfectă pentru femeile care nu au timp să stea să se cremuiască după duș, cărora nu le place senzația de lipiceală sau care nu au răbdare, pur și simplu, să stea puțin să se absoarbă crema după aplicare. Eu foloseam ca hidratant pe piele umedă doar Johnsons Baby Oil, mai demult, și abia așteptam o astfel de formulă. Ce zic eu? Eu am pielea uscată, dar nu am simțit o foarte mare diferență după utilizarea hidratantului sub duș. A existat o senzație de catifelare, dar hidratarea a fost insuficientă, drept pentru care am apelat la hidratare corporală normală. Totuși, cred că persoanele cu piele grasă ar trebui să îi dea o șansă, e posibil să fie nesatisfăcător doar pentru pielea uscată, deși scrie că e destinat ”to dry skin”.

Totuși, am găsit între produsele Nivea un hidratant corporal potrivit, și anume Body Milk Nourishing Richly Caring, pentru piele uscată și foarte uscată. Și pentru că îmi place, vă povestesc mai în detaliu: oferă pielii uscate îngrijirea intensivă de care are nevoie Hydra IQ stimulează producția de noi aquaporine – canale microscopice de apă proprii pielii, responsabile de fluxul de apă dintre celule. Testele au fost realizate in vitro, nițel irelevant pentru mine, umefistă învățată să apreciez studiile pe indivizi. Textura este cremoasă, seamănă cu clasica cremă Nivea, doar că e o consistență mai lichidă, deci mai ușor de distribuit pe suprafața pielii. Este foarte bine absorbită de piele, care rămâne moale, elastică, hidratată, pe o durată lungă de timp, așa cum promite pe flacon. Din tot ce e în poze aici de la Nivea, această crema e singurul produs satisfăcător pentru mine, mă simt confortabil cu el.

nivea lapte de corp (1) nivea lapte de corp (2)

În paralel, folosesc și Laptele de corp nutritiv-reparator de la Elmiplant pentru piele foarte uscată. Textura e mai ușoară, consistența mai lichidă, am senzația de aproape apos, în contact cu pielea. Intră repejor în piele, e ok, sunt mulțumită, și mi se pare că stă nițel mai bine la capitolul ingrediente decât Nivea. În paralel cu ambele sau în amestec, folosesc și Aloe Lotion, crema cu colagen solubil și elastină hidrolizată, despre care am mai pove. O să mai abordez tema ”pieilor” în altă postare.

colagen elastina crema lapte corp reparator elmiplant (2) lapte corp reparator elmiplant (1) ingrediente aloe vera colegen elastina

În rotație cu Nivea, am utilizat ediția limitată de Crăciun de la Oriflame, Fairy City Light, conținând un gel de duș, o cremă de mâini și un roll-on cu un parfum fructat, acrișor, delicios. Crema de mâini a picat tocmai bine pentru sezonul rece, gelul de duș ca aromaterapie, iar roll-on-ul își face bine treaba, protejează foarte bine – cel puțin acum, în sezonul rece.

oriflame set dus (1)

Pentru că produsele de spălat s-au epuizat cam toate, voi începe un nou set, tot Oriflame, Discover Mexico – Caribbean Breeze, gel de duș, exfoliant corporal și săpun normal, cu un parfum exotic excepțional.

oriflame set dus (2)

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)

Comments (6)

  • Abea astept sa incerc si eu acea lotiune de la Nivea 😀 Imi place sa am o piele catifelata… sa fie asa placuta la atingere si sa arate bine. Dar… e un chin sa ma imbrac dupa ce ma fac cu crema. O data mi-am rupt o pereche de pantaloni. Ma facusem cu crema si nicicum nu vroiau sa intre pe mine… atata am tras de ei pana au cedat si au facut poc.. :-))

  • De când am văzut reclama la TV pentru crema de corp la duș de la Nivea sunt curioasă să o încerc, dar deocamdată am atâtea creme de corp pe care vreau să le termin, și majoritatea desfăcute.
    Eu folosesc în paralel 4,5 geluri de duș și creme de corp, îți recomand gelul de duș de la Dove winter, ediție limitată, o să-ți placă la nebunie.

  • Mihaela, I like Dove, daca e winter, siiigur tre sa fie hidratant! mersi!!

  • Mă simt mai bine când văd că nu sunt singura care are o grămadă de geluri de duş şi loţiuni desfăcute. După ce se mai termină din ele, musai încerc şi eu In-Shower milk de la Nivea…