Featured Review

Marea Smântâneală

În cele mai multe zile, viața mea e ca o motangne russe, jonglând cu școală și tot ce înseamnă asta (stagii, documentare, proiecte plus licență), viața socială (v-am zis doar :)) ), blog și alte activități. Și mai am și viață personală (sper). Azi mi-am rezervat o zi de răsfăț înainte de Fashionality, și nu știu cum a aranjat Dumnezeu, că mi s-au anulat cursuri, de am putut să fac treaba asta. Așa că dimineața mi-am rezervat-o pentru pedichiură și decolorat rădăcini, apoi pentru un masaj de două ore la Lavinia (dar hey, ziua nu s-a terminat și o voi încheia glorios la fitness).

decolorant kallos mani pedi (2)

Și pentru că aveam o durere de spate cumplită de la stresul acumulat, mi-a făcut masaj special cu peeling. Despre peelingul cu zahăr brun, cafea, tărâțe și ulei de măsline, v-am povestit aici. De data asta am avut parte de Sour Cream Massage sau Smântâneală 😀 , adică masaj cu smântană grasă, de aia adevărată, de țară, de pe lapte.

peeling masaj (2) peeling masaj (3)

Peeling-ul corporal mi-a fost făcut de această dată cu ulei de cocos, în loc de ulei de măsline, cu tărâțe, zahăr și cafea. Lavinia știe cum să facă să fie consistența mai grunjoasă, când să le amestece și când nu și în ce ordine le aplică. Nu mi-am bătut capul cu tehnica, dar rezultatul e absolut senzațional. Îmi place pielea sănătoasă, curată și extrem de fină și delicată pe care o am după peeling-ul ei. Eu nu reușesc să mă fac așa. După dușuleală, m-am îndesat pe masa de masaj pentru tura a doua, marea Smântâneală. E adevărat, trebuie să îți placă izul smântânii pentru asta, iar mirosul ei în contact cu corpul îmi amintește de timpurile în care băteam untul la bunica în curte, și din smântâna albă scoteam bulgări de unt gălbui și demențial de uns pe pâine. Miam-miam!!!

peeling masaj (4) peeling masaj (6)

Efectul smântânii pe piele este de hidratare, practic, e un masaj mai lejer, relaxant, de hidratare corporală. Atât la peeling, cât și la Smântâneală, mi-a înfoliat extremitățile (laba piciorului, mâini), să se hidrateze mai bine. Am stat câteva minute pe fiecare parte ca untul să intre mai bine în piele, apoi m-am dus la duș, unde e clar că a trebuit să folosesc un gel de duș parfumat, să șterg mirosul, ca să nu ajung cumva obiectul dorinței culinare a tuturor pisicilor și câinilor de pe stradă. După smântană și duș, îmi simt pielea hidratată foarte făinut, mă simt răsfățată, mă simt ca o prințesă 🙂 Are Lavi talentul să te facă să te simți așa. E o dulceață de fată.

peeling masaj (5) peeling masaj (7)

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)

Comments (6)

  • Eu cand am iesit de la impachetarile cu ciocolata nu stiam de ce trag toti cainii la mine, apoi mi-am dat seama ca miroseam foarte tare a dulce, nu e voie sa faci dus 2 ore dupa.

  • Buna.. Am si eu o intrebare. Tu te decolorezi singura acasa sau te ajuta cineva? Sau te decolorezi la salon? Ai o culoare de par superba.

  • @lala, ma ajuta cineva de la un salon de langa casa mea. imi pune la radacina, si atat.

  • @Mihaela – lol 🙂

  • Cred ca nici printesele nu au parte de atat rasfat 😀