Am ajuns aseară la Atipic Beauty, evenimentul la care am insistat în ultima săptămână să participați, ca niciodată, la timp. În viața mea, momentan aglomerată ca bulevardul pe care stau la ora 18.00, nu prea este loc de pregătiri nu știu de care, așa că am zis că am timp ori să mă machiez, ori să mă duc la Boulevard să-mi fac părul – doar una din două. De data aceasta am ales să mă machiez, pentru că nu am mai pus mâna serios pe farduri de secole. Am înșfăcat din garderobă rochiile suprapuse Mathilde și m-am strecurat cu mașina până la Opera Plaza, unde, după cum vă spuneam, am reușit să nu întârziu.
Forfotă, lume emoționată, ultime retușuri și… fete frumos aranjate, în cărcucioare cu rotile . Scumpa mea Andreea N m-a dirijat către masa unde urma să stau cu ”familia” mea de beauty&fashion bloggers (o parte din ea, care au venit la eveniment). Pentru că era o seară cu totul atipică, l-am avut și pe Aroneț la noi la masă, din cealaltă ”familie” online a mea, a’ generalistă.
Seara a început în prezența magnifică a prezentatoarei show-ului, Cosmina Păsărin. Trebuie să vă spun că e o fată foarte, foarte faină și jovială, mie și (sunt convinsă că și) fetelor + Aroneț, ne-a făcut plăcere să stăm puțin de povești cu ea, la sfârșit. L-am audiat pe Alin Gălățescu vorbind despre frumusețe, și pentru prima dată nu mi s-a părut arogantul pe care l-am văzut de câteva ori la tv. A avut un speech foarte fain. Sunt de acord că aceste prezentări de modă ar trebui să intre în normal, pentru că nu e tocmai atipic, pentru că frumusețea poate veni sub atât de diverse forme. Și doamne ajută să scăpăm odată de ideea că a te plastifica la estetician sau a te îmbrăca parașută-like înseamnă frumos sau sexy. Singurul model care a vorbit a fost Magda Coman, președinta asociației Open Your Heart și inițiatoarea evenimentului. Prezentarea de modă a fost și ea altfel – modelele în scaun cu rotile (îmbrăcate de designerul Rozalia Bot) au fost însoțite de persoanele publice clujene în mare parte, sarcina interviurilor căzând pe însoțitoarele mai obișnuite cu aparițiile publice. Trebuie să spun că mi-ar fi făcut mare plăcere să le aud chiar pe protagonistele show-ului vorbind, dar am înțeles că emoțiile au fost oricum destul de mari, vreau să le transmit însă că au fost foarte frumoase și s-au descurcat extraordinar! Prezentarea a fost animată de Roxana Nemeș, de Anya (ex High Q) și, ulterior de o trupă cu o voce de fată absolut bestială, am uitat cum se numește trupa 🙁
Am făcut pentru Instagram atâtea video-uri, câte m-a lăsat bateria. Mi-a făcut viața foarte grea telefonul, îmi pare rău că am doar câteva din fete – video 1, video 2, video 3, video 4. Impresii diverse găsiți deja pe Atipic Beauty și fotografii la Florea Uwe Photography.
Cu fetele Ioana Bora, Ioana Chișiu, Sandra B, Madalina Merca, Alexandra Patesan, Cleopatra Coman. Tot cu noi au fost cu the lovely couple Luisa&Alex, fotograful, care țin împreună un blog foarte mișto, discoverlife.info.
Prezentarea a fost reușită, evenimentul inedit și captivant, atitudinea Magdei demnă de cea a unei dive (să vedeți în filmările altor participanți ce poziții de model mișto scoate), coafurile beton – felicitări pe această cale echipei Boulevard Studio și mulțumesc Ioanei Todoran pentru disponibilitatea de a-mi face părul, chiar dacă a fost mega ocupată, dar până la urmă mi-am alocat timpul pentru păr machiajului, așa că next time, dar apreciez mult. Eu sunt foarte nerăbdătoare să particip la o nouă ediție, sper ca inițiativa să acopere mai multe orașe din țară și așteptăm și sprijinim cu drag și noi inițiative de acest gen! Sunt mândră că am fost partener media al evenimentului. Insist să mergeți pe pagina evenimentului pentru că mai am multe poze făcute de fotografi diferiți, inclusiv cu Magda, în a căror posesia nu am intrat până la momentul scrierii postării.
Foto: cu Cosmina Păsărin și fetele. Poza 3, Cosmina Și iubita mea prietenă Andreea N, care s-a dat peste cap ca evenimentul ăsta să iasă bine, și cu care din cauza asta nu m-am văzut de vreo două săptămâni 🙂
Comments (4)
ai fost superba! si restul fetelor 😉 nu mai zic de eroinele noastre care au defilat in seara respectiva…tot respectul! pup 😉
Multu Ioana :* asa este, mai ales ele!!
Ce frumos a fost evenimentul!!!! Atat de rau imi pare ca nu am putut sa raman pana la final!!! Data viitoare ma asigur ca am cu cine sa-mi las iepurasa…
Inafara de de tine si bloggerita din colt doar pe tine mai stiu, insa nu am putut sa nu remarc frumusetea fiecarei femei, frumusetea aparte pe care o are fiecare.
Nu ar fi stricat o etichetare ca pe facebook cu poze si toate cele:D