Featured Lifestyle Nutritie&Sanatate

Icre de chia, budincă de chia și alte bunătăți

icre de chia (2)

V-am pomenit despre chia într-un post anterior, însă nu v-am arătat cum le consum. De regulă, în iaurt, cu sau fără fulgi de cereale și dulceață, dar poate cel mai mult în budincă crudă și ”icre”.
Icrele de chia și budinca de chia le-am făcut după rețetele Ligiei Pop, nu îmi aparțin. Însă îmi aparțin adaptările, eu la icre am adăugat și foarte, foarte puțin usturoi, iar la budinci am jonglat cu tot felul. Dacă nu dispuneți de blender în care să vă faceți lapte de migdale, puteți folosi laptele de soia, la cutie. Eu am forma de chia neagră, mi-ar plăcea să găsesc și maro, mi se pare că arată mai bine. Ce pot să vă spun despre icrele de chia e că îmi plac foarte mult. Ca să le servesc, mi-am făcut rapid o.. pâiniță, azimă, nici nu știu cum să îi spun din făină integrală (de secară, că n-am avut grâu), ulei, apă și sare, mi-a ieșit ca un blat de pizza (n-am copt-o în cuptor, ci în grill-ul Zepter care realizează atmosferă de cuptor). Pâinița a fost gata rapid, am tăiat-o triunghiuri cât a fost caldă și am lăsat=o la răcit. Îmi place să o servesc cu ceapă adițională (muuultă ceapă, cât de multă :)) ), chiar dacă ”icrele” din chia conțin.

icre de chia (1)faina integrala secara

Budinca de chia o fac, de regulă, cu lapte de migdale făcut la mixer – îndulcesc uneori cu curmale (adică bag la mixer migdalele, cu curmale cu tot, pentru că am mixer puternic și le ferfenițează de nu mai ai ce să strecori), alteori cu miere, alteori cu smochine. Dacă nu aveți păstaie de vanilie, nu e capăt de lume să adăugați un strop (cam cât ați picura printr-un ac de seringă) de esență de vanilie din comerț. Ar fi, însă, natural și bine să aveți păstaie de vanilie. Pe asta va trebui s-o strecurați prin tifon, dacă vă deranjează (în general, ”reziduurile” se adună pe fundul cănii).

budinca de chia vanata umpluta (1) vanata umpluta (2) vanata umpluta (3)

Ultima mea pasiune de mâncare la prânz este papoutsaki, adică vânătă umplută. Sunt înnebunită după alimentele de sezon și îmi place să profit de ele sub orice formă pot fi gătite sănătos. Rețeta am învățat-o pe tren, venind de la Mangalia, de la un cuplu foarte distins de aromâni. Desigur, rețeta se găsește și pe net. Se ia vântăta, se spală, se taie în două jumătăți și se scobește conținutul, lăsându-se o margine din miez, cam de un deget grosime. Compoziția este cu carne tocată, dar se poate face și variantă vegetariană. Așadar: pregătiți înainte carnea tocată (ca pentru musaca, de exemplu), apoi amestecați cu miezul vinetei (și cu ce legume mai vreți – roșii tăiate mărunt + condimente) și se dă la cuptor. Iese o nebunie, un deliciu! Încă nu am experimentat varianta vegetariană, dar am de gând să o fac cu brânză sărată, roșii, ardei, împreună cu miezul vinetei. E delicios și sățios. Ce-ați mai experimentat? Dar ușor și rapid, că n-am răbdare să stau în bucătărie! 🙂

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)

Comments (3)

  • Icrele de chia sunt si preferatele mele, dupa cum ti-am mai povestit.
    Reteta de vinete suna foarte bine, abia astept sa-mi cumpar cuptor, sa o testez si eu. Dar pana una-alta, mi-ai dat o idee – o sa iau o vanata, o sa tai o felie mai groasa din ea, o cretez si o s-o umplu cu cascaval, ardei kapia si niste condimente, o pun pe grill si sa vedem ce-o iesi 🙂

    Imi place ca imparti cu noi retete interesante si sanatoase 🙂

  • Nu prea ma omor dupa chia. Mi-am facut pana cum vreo doua retete dar dulci ambele (cu foarte putina miere indulcite, nu zahar; stiu ca si mierea ingrasa dar in canitati mici si cruda am este buna, nu?) si nu ma omor dupa ele. Dar voi incerca icrele.
    In ceea ce priveste apartenenta retelor raw,mi se pare greu de stabilit in unele cazuri :)))

  • E delicioasa varianta vegetariana. Nici nu stiam că îi zice în vreun fel la vânăta umplută și sunt mare fan ;))