Plecarea în vacanță în septembrie la Mangalia a fost planificată așa, la minut. Nu am mai fost aici, la noi, la mare toamna și nici nu fusesem până atunci la Mangalia, ci tot în alte locații. Cu toate că la Cluj a fost frig și a plouat, vremea a ținut cu noi acolo și s-a putut face și plajă, s-a putut și intra în apă, în majoritatea zilelor. Când m-am întors, joi, m-a izbit frigul de acasă, e așa o diferență de temperatură! E ciudata plaja extrasezon. Totuși, mi-a plăcut foarte mult. Nisip fin până departe în mare, au vreo 3 faleze, portul turistic, ai unde să te plimbi. Cred că în sezon e arhiplin de n-ai unde arunca un ac – îmi place mai mult când nu e foarte multă lume.
Ca să nu fiu în ton cu lumea, înainte de mare am trecut pe la Boulevard să mă tund (mi-a spus Raul ca ar trebui să o fac după mare, dar nu-mi mai suportam vârfurile) și, cu această ocazie, mi-a făcut o superbă freză de vacanță, care să îmi strângă tot părul sus, să nu mă deranjeze, dar să fie și specială, așa cum numai Raul știe să facă. Bineînțeles, la cât m-am agitat până acolo, freza m-a ținut vreo 3 zile, în care am mai retușat-o. O aveți intactă mai jos.
Sărind peste episodul cu trenul (în continuare cred că nu sunt făcută pentru un asemenea mijloc de transport, dar sincer nu voiam să conduc tzâșpe ore până la Marea Neagră), unde m-am blindat cu șervețele umede să mă pot șterge de câte ori îmi venea și m-am cuibărit în așternuturile albe – cred că singurele chestii cât de cât sterile din acel mirobolant vehicul…heh, partea bună este că am dormit atât de mult încât nu m-au deranjat cele 3 h de întârziere…
…la mare m-am plimbat mult, am hrănit lebedele, am făcut plajă și m-am bălăcit în mare. Trebuie să recunosc, însă, că mi-a lipsit foarte mult sala, nu sunt obișnuită să petrec o săptămână fără efort fizic moderat-intens. Drept urmare am folosit scările de port într-o zi pentru antrenament și a fost foarte bine. Oricum, aveam nevoie de repaus și de odihnă, somn mult și liniște… și, bineînțeles, poze, că să mă holbez la ele în timpul anului și să îmi fac terapie :))
Pentru că am avut la dispoziție un apartament, ne-am făcut noi de mâncare, ceea ce a fost minunat. Nu fac mofturi și mănânc și mâncare convențională când și când, dar dacă ar fi trebuit să mănânc zilnic mâncare de la autoservire sau restaurant nu cred că m-aș fi simțit grozav, pentru că știți care e stilul meu alimentar. Într-o zi mi-a fost poftă de hamsii și cartofi prăjiți, așa că mi-am și luat. În rest, am mâncat așa cum știți… (prânzurile, în cele mai multe zile la caserolă, pe plajă).
Pentru cei pe care nu îi pasionează deloc să se scoale cu noaptea în cap să vadă răsăritul, în septembrie ai șansa să vezi apusul aproape în mare. Așa am prins noi minunatul apus, pentru că arcul parcurs de soare e mai mic și ziua se micește. Pe faleze o să constatați că e plin de… nu de pescăruși și nici de lebede, ci de pisici. Mangalia are un patrimoniu de patrupede ale străzii impresionant, mâțe grase și bine hrănite de localnici și pescari, ca niște pepenași. Sunt atât de frumușele, dar atât de multe! Așa cum le dăm noi în Piața Unirii de mâncare la porumbei, așa hrînesc ei pisicile. Și câinii comunitari erau într-un număr destul de mare, bine hrăniți și ei, la rândul lor, de pe la tomberoane. Cred că singurul lucru care e neplăcut e că seara te-ai teme să te plimbi din cauza haitelor de câini, care nu sunt flămânzi, dar își apără teritoriile. Oricum, cu pisicile m-am delectat foarte mult, sunt prietenoase, stau să le iei în brațe, mi-am făcut prieten un motan negru. Sunt atât de drăguțe! Ar trebui însă controlată înmulțirea lor…
Un alt motiv pentru care mi-a plăcut Mangalia a fost că portul turistic semăna foarte mult cu unul din locurile dragi mie, din Galicia, Spania. Nu știu de ce, îmi aducea a Puerto de Cangas de Morrazos… în primele zile m-a izbit un dor incomensurabil de Spania și îmi doream enorm să fiu acolo…
Lăsând plaja, am încercat să intru un pic în lumea urbană din sud-estul țării și m-am plimbat prin centru. Îmi venea să zâmbesc mereu, era foarte interesant să vezi un oraș cu mirosul sărat de mare în nări (apropo, îmi face tare bine aerul lor de mare!). Aveam un chef nebun de shopping și de cercetat magazine așa cum știți că fac pe aici și, din constatările mele (cel puțin, până unde am ajuns eu cu plimbarea), e nevoie să se lucreze la diversitatea produselor, unde mai pui că și prețurile sunt nițel cam mari față de Cluj. Oricum, am găsit până la urmă un magazinel pe placul meu, Bucuria Naturii se numește, pe strada Vasile Pârvan, chiar aproape de plajă! Ai zice că toate drumurile duc la mare 🙂
Era un magazinel naturist, cu o varietate ce se numește paradis de shopping pentru o shopaholică așa ca mine. Pe dreapta, erau produse naturiste, pe stânga cosmetice de toate felurile, naturale și bio. M-am bucurat în sinea mea când am văzut pe rafturi Plant Extrakt, Farmec, Cosmetic Plant, Plant Activ, branduri clujene pe care eu le îndrăgesc foarte mult, mă bucur că și cei din țară le apreciază! Îți crește suflețelul, chiar dacă nu e compania ta. Și acum, un pont pentru voi, beauty addicts: doamna care deține magazinul e foarte de treabă și vă arată tot ce vreți (bineînțeles că am uitat de mine acolo, cercetând raft cu raft, să nu-mi scape nimic). Prețurile sunt bunicele față de ce am văzut prin alte părți în Mangalia, dar chestia cea mai faină e că luni, miercuri și vineri aplică reducere de -10% la orice produs cumpărat. Dacă ești client fidel (cum am devenit și eu, dând vreo 2 raiduri pe acolo 😀 ), ai mereu -10% reducere. O altă chestie pentru care îmi pare rău că nu stau mai aproape e că la produsele care urmează să expire în decurs de 6 luni, aplică reducere de până 50%. Vă dați seama ce tare? Eu consum o cremuță, o măscuță, un scrub în mai puțin de o lună, de multe ori! Așa că uitați-vă bine la poze să fotografiați magazinul de pe strada Vasile Pârvan și transimteți salutări dacă mergeți pe acolo. Eu am venit cu o plăsuță de cosmeticale de acolo, al căror review în fac săptămânile următoare, că nu vreau să mă lungesc mai mult cu postarea asta, decât am făcut-o deja.
Ce mai poți face într-un orășel port? Păi se faci plajă acolo, în amfiteatru, că nu bate vântul…la o bere, ca o adevărată lady :)) …Păi să te plimbi cu barca. Nu știu cât e în sezon, dar acum a fost 10 lei/persoana 30 min. Nu am mai fost cu barca cu motor de secole, mi-a plăcut așa de mult, mi-a dat așa un sentiment de libertate și de aventură, încât aș fi vrut să ne plimbăm mai mult. A zburat foarte repede timpul, în care barcagiul ne povestea ce vedeam pe drum: ba nave de război din 1918 naufragiate, ba vapoare de braconaj și de trafic ilegal, capturate de poliția de frontieră sau povești despre portul comercial, unde am trecut cu barca pe lângă ditamai elicea unui vapor imens, cred ca era mai mare decât Titanicul. Experiența a fost foarte frumoasă. Aveam senzația că barca mă duce la Cangas de Morrazo, Galicia, mi segunda casa… oh, ce frumos ar fi fost!
Comments (13)
Ce bine ca ai scris aceasta postare! Chiar eram curioasa cum e in septembrie la noi la mare…
Se vede ca ti-a prins bine vacanta, pari mai relaxata 😀
Damira, pai de ce nu ai zis ca esti de acolo, sa vii sa-mi tii companie cateva ore 🙂
Nu am mai fost de mult timp la mare la noi. Anul asta aproape am ajuns pe acolo, poate anul viitor chiar ajung. Tin minte ca asa mergeam cand eram mai mica, in extrasezon sau cel putin aproape de, era mai libera plaja si nu mai era nimeni sa imi culeaga scoicile :))
Mangalia e singurul loc unde ma duc cu drag la mare, e drept ca nu am mai ajuns de prin 2009. Am ajuns in Mangalia si iarna…e si mai interesant :).
Ce frumoase sunt toate pozele. Am citit cu drag fiecare randulet scris de tine. Chiar iti apreciez curajul… Ai avut curaj destul de mare sa mergi intr-o astfel de perioada. Mie nu imi vine sa ma duc nici vara la mare, fiindca am impresia ca nu o sa prind vreme, dapoi toamna… 😀 Ma gandesc ca ai avut o saptamana pe cat se poate de superba ! Si, sa stii ca si la noi in Arad Cosmetic Plant si Farmec sunt destul de apreciate si le gasesti cam in fiecare coltulet. 😀
Cred ca…m-am exprimat gresit cand am zis “la noi la mare” voiam sa zic “la noi in Romania”.
Si eu sunt ardeleanca, de langa Dej (Cluj) 😀
Cea mai buna idee sa mergi la mare in Septembrie!
Daca mai prinzi si niste zile cu soare cand poti face plaja e chiar super.Avantajul este ca nu trebuie sa-ti faci griji ca nu gasesti un sezlong liber sicu siguranta chelnerii iti vor acorda toata atentia la restaurant!
Daca mergi, daca nu nu-i problema faci un mic picnic pe plaja!
Bravo!
ah 🙂
Superbe pozele, draga mea. Mă bucur că ai avut ocazia să te chill-uieşti. Noroc cu apartamentul – mâncarea arată super; altfel nu ai fi avut parte de super-healthy food 🙂
Din punctul meu de vedere, nu exista luna mai buna decat septembrie pentru a iti petrece concediul!:X
Pupici!
Ma bucur ca ti-a placut,dragute pozele(in special poza nr 14)marea e frumoasa oricand,iar in septembrie ai avantajul ca numai sunt atatia tarani pe plaja deci mai putina mizerie 😀