Featured Review

Mi-am tatuat sprâncenele!!



valentina suciu salon (5) valentina suciu salon (6) valentina suciu salon (4) valentina suciu tatuaj sprancene (1) valentina suciu salon (1) valentina suciu salon (2)De curând mă destăinuiam vouă că nu prea excelez la anumite ritualuri de frumusețe, cum ar fi pensat/conturat sprâncene. Și, în timp, am tot încercat diverse, ba vopsire, ba tot felul de contururi drăguțe, dar deh, mi-ar fi plăcut să nu mai am treabă cu ele, să rămână conturate și pigmentate frumos forever. Asta pentru că eu nu am sprâncene prea definite, sunt diferite, asimetrice, cam răruțe din cauza pensării iraționale din ”tinereți”, adică sprâncene cu nevoie disperată de stilizare permanentă. Singura soluție ca niște sprâncene rebele să arate perfect tot timpul era să le tatuez, însă aveam idei preconcepute, ca multă lume, de altfel, despre tatuarea acestora. Îmi aminteam de o duduie de la sala de fitness, de acum vreo 10 ani, care și le rădea complet și le tatua… negre! Arăta groaznic. Dar din fericire tatuarea sprâncenelor a evoluat, astfel încât reprezintă doar o corecție a propriilor sprâncene, nici vorbă să renunți la prețioasele fire de păr, pe care le crești cu atâta trudă luni de zile. Deci astăzi, a avea sprâncene tatuate cu stil, înseamnă să ai niște sprâncene perfecte mereu, de cum te ridici din așternuturi, dar care să arate natural și cu bun gust. Mie îmi place ca tot ceea ce îmi fac să arate ca și cum ar fi al meu, să arate bine. Din același motiv nimeni nu își da seama dacă port extensii de păr sau nu, pentru că arată atât de al meu! Așa că atât părul, cât și machiajul sau unghiile și alte ”accesorii” cosmetice trebuie să arate perfect natural și îngrijit pe mine, să mă pună în valoare. De aceea sunt și pretențioasă în alegerea profesioniștilor care le realizează. Eu am găsit-o pe Valentina Suciu, pentru care am primit o dublă recomandare, de la două persoane diferite (mi s-a zis că ar fi regina sprâncenelor/tatuaj sprâncene din Cluj 🙂 ), așa că prima oară am tatonat terenul și am mers la un pensat. Mi-a plăcut. Așa că am întrebat despre tatuare și am terminat făcând o programare. Eram foarte dornică să mă scap de conturatul de dimineață, care îmi ia enorm de mult timp și nu iese cum trebuie!

tatuaj sprancene before (1) tatuaj sprancene before (2) tatuaj sprancene before (3) tatuaj sprancene before (4)Experiența propriu-zisă. La desenat. Eu am sprâncene răruțe și inegale, așa cum v-am povestit mai sus. Ce a făcut Valentina a fost să le penseze (le-am lăsat să crească cât de mult) și să le dea o formă, apoi, cu un creion negru, a desenat conturul și atât ne-am uitat în oglindă și le-am șters și redesenat, până au ieșit amandouă perfecte sau aproape perfecte. E multă migală înainte de tatuarea propriu-zisă, deoarece de perfecțiunea desenului depinde rezultatul final. Desenul e făcut cu un creion cajal și atât se șterge, retușează și redesenează, până când sprâncenele sunt la fel sau armonioase, raportat la trăsăturile persoanei. Treaba asta a durat vreo două ore și ceva, cu tot cu povești 🙂 A trecut ceva timp până am reușit să cumințim sprânceana dreaptă, să vrea să arate ca și cea stângă, care de obicei e frumoasă.

valentina suciu tatuaj sprancene (3) valentina suciu tatuaj sprancene (4) tatuaj sprancene rezultat final (2) tatuaj sprancene rezultat final (3)Tatuajul sprâncenelor. Odată realizat desenul în creion kajal, Valentina a trecut la etapa de tatuare. Eu nu am mai văzut cum se fac tatuaje, dar pot să vă zic că are aparatură performantă, iar instrumentul în sine e ca un creion, în vârful căruia se pune un ac foarte subțire steril, de unică folosință (desfăcut în fața ta, desigur), cu un orificiu deasupra în care se toarnă pigmentul. Pentru mine a ales un pigment gri-șaten (culoare pe care o aveam și la creionul de contur, de altfel), însă pe măsură ce întră în piele, și până se vindecă pielea, devine maro (un maro natural). Acușorul e așa de fin că nu îl prea simți, de altfel, după ce trece o dată să marcheze conturul creat cu kajal și poate șterge desenul, îți dă cu un anestezic de suprafață, așa că chiar nu mai simți nimic, oricât de sensibiloasă ai fi.

Cum se face. Practic, acușorul acela bagă pigmentul în piele și arată ca și cum ai desena cu o cariocă mici firicele printre firicelele tale din sprânceană. Toate ”firicelele” sunt tatuate în aceeași direcție, astfel că crează impresia unei sprâncene mai dese, mai pline (aleluia! ). Apoi se definește marginea, pe modelul creat în prealabil, cu desenul. Din timp în timp, îți mai dă cu anestezic, ca să poți să dormi liniștită pe patul de cosmetică, fiindcă tatuatul mai durează vreo două ore, dar depinde de persoană, la unele merge mai ușor, la altele mai greu. Într-o primă fază, sprâncenele mele perfecte sunt mai închise la culoare pentru că se formează o scoarță din pielea ”pirogravată”, care trebuie să cadă. Eu sunt la a doua zi de la tatuare și mă aștept ca în câteva zile să nu mai fie așa intense, deși mie îmi place tare mult contrastul.

Poze realizate cu setarea macro, ca să vedeți și mai bine – fără efecte, sprâncenele sunt date cu o cremă hidratantă până când va cădea crusta, de aceea arată mai uleios. Click pentru mărire.
DSCN4951 DSCN4952

 

Corecția. După două săptămâni, după ce se vindecă pielea (nu e mare lucru, e o chestiune superficială, nu curge sânge, nici poveste), mă duc la corecție (corecția intră în preț) și retușam dacă e ceva de retușat după vindecare și după ce probabil pleacă excesul de culoare. O să pun o postare cu poze și atunci, să vedeți.

DSCN4947Cât durează un tatuaj de sprâncene, în timp? Valentina spune că sprâncenele tatuate arată impecabil un an, după care trebuie făcută o împrospătare. Dacă mergi la împrospătare după un an, prețul este jumătate din cel inițial. Tariful ei pentru tatuarea sprâncenelor este de 500 lei, așa că după un an plătești doar 250, ceea ce mi se pare super în regulă. Doamne, ce mă bucur că nu mai am treabă cu ele! Sincer aveam emoții, pentru că mi se părea imposibil să aducem la egalitate ambele sprâncene, dar fata asta are răbdare, optimism, bună dispoziție și poate s-o facă lejer!

tatuaj sprancene inainte dupa

Eu sper că v-am lămurit cât de cât asupra a ceea ce înseamnă, pe acelea dintre voi care nu știați deja procedura, și de asemenea sper că nu am uitat niciun detaliu, dar oricum voi reveni cu o postare peste două săptămâni, după corecție.

Până una alta, Valentina Suciu face pensat, tatuaj sprancene, tatuaj buze în Cluj, la salonul ei din Florești și o găsiți mai degrabă la 0740 896168 și are pagină de Facebook proaspăt creată, va mai pune și acolo poze de la clientele sale. Update: vezi și corecție după 6 luni.
tatuaj sprancene rezultat final (5)tatuaj sprancene rezultat final (7)tatuaj sprancene rezultat final (10)tatuaj sprancene rezultat final (6)

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)

Comments (38)

  • Chiar arata bine…
    O idee pentru regina sprancenelor din Bucuresti, poate stii … ?

  • Ah, cat am asteptat postarea asta ca sa vad cum a iesit! Arata super! Nici nu ma asteptam altfel, oricum dar chiar ti-a dat o forma foarte, foarte frumoasa!

  • @Madalina Zamfirache, Valentina a facut cursul in Bucuresti, asa ca poate daca o suni sau ii lasi un mesaj privat iti poate spune unde sa mergi.

  • Lavi, inca mai trebuie sa se deschida la culoare, nu vor ramane asa inchise, dar peste doua saptamani, cand ma duc la corectie, daca le vreau mai inchise, schimbam pigmentul 😀 abia astept sa le vad si eu pe ale tale!

  • superb!

  • Vai cat de bine arata si ce frumos iti incadreaza chipul!Superb Sigina!! Si mie imi plac asa putin mai inchise,Brigitte Bardot alike!

  • Si mie mi se par putin inchise, dar stiu ca se mai deschid…
    Iti sta foarte bine!
    B)

  • Alisa, multu!

    @MaiaMarcu :*

    @Emanuel se deschid, da 🙂 o sa vad daca o sa vreau sa ramana mai deschise. :*

  • Frumoasa forma! E armonioasa si se potriveste fetei tale.

  • Adelina Tomescu, multumesc, tare mi-ar fi placut sa fie mai groase, cum sunt pe desenul cu negru, dar deh, n-am atatea fire..

  • Vai, nu! Sunt prea perfecte astea tatuate. Arata asa de fake…si ca de obicei, partea dinspre interior e prea lunga , nu arata proportional. Si e aceeasi forma peste tot, am 3 colege care au exact aceeasi forma tatuata si in fiecare zi vad pe strada cate o tipa. Parca sunt stantate 🙁

  • vai ce dragut arata sprancenele talee ♥

  • Foarte frumos au iesit! Intr-adevar stilizarea sprancenelor este o arta si iti trebuie multa rabdare.

  • Eu nu am o parere foarte buna despre tatuatul sprancenelor, dar ale tale arata super si iti incadreaza fata foarte bine.

  • Ce sprance frumoase ai Siginia! Cand ma gandesc la tatuarea sprancenelor, am in cap o imagine nu foarte naturala, dar ale tale arata super-bine, in sensul ca sunt doar un pic corectate. Multumim pentru articolul detaliat. Astept sa vad cum vor fi dupa doua sapt. Pupicei! :*

  • Iti sta foarte bine, iti incadreaza fata perfect!

  • E foarte tentat tatuatul sparancenelor si eu am aceeasi problema ca si tine, arata superb sprancenele tale imi place la nebunie forma lor naturala 🙂

  • Arata superb. De-abia astept sa vad cum va arata cand se va vindeca. De asemenea as fi interesata si eu unde ne recomanda Valentina sa mergem in Bucuresti.

  • thank you girls! :* 😡

  • cris, I like perfection 🙂 Partea din interior se calculeaza dupa doua modele, eu am vrut sa fie in dreptul narii nu la coltul ochiului partea interioara pentru ca ar fi aratat prea labartate. Crede-ma pe cuvant ca am incercat si varianta care zici ca ti-ar placea tie – n-arata bine 🙂

  • @Diana, tu ai foarte multa rabdare, abia astept sa te vad in actiune!

  • Mai trebuie pensate sprancenele dupa ce le tatuezi?

  • Ioana, normal, ce creste pe langa

  • Arata bine….desi nu e stilul meu deloc dar tie iti vin de minune! Si te schimbi in bine, infrumuseteaza fata! Sa le “porti “sanatoasa :*

  • Waw! Imi place. Incepe sa ma bata si pe mine gandul sa mi le tatuez

  • Roxana, ms :*

  • da, arata ffffffffffffffff bine!! ce mi-ar placea si miee :X:X

  • cat te-a costat ?

  • sunt superbe :X

  • Am vazut si eu multe tipe cu sprancenele tatuate dar la unele pigmentul in timp devenea verde ,rosu,albastru … Oare de ce ?! Ti se poate intampla ceva asemanator ?

  • camy, am vazut si eu, nu la cele tatuate de valentina, u stiu de ce se intampla asta. poate nu erau pigmenti de calitate. sprancenele mele sunt ok, is perfecte.

  • Nu-mi dau seama din cauza monitorului … sunt cumva de culoare maro sau negre?

  • sorina, blond inchis. saten

  • dupa ce leai tatuat a mai fost nevoie sa te pensezi ????????

  • buna. o data ce iti tatuezi sprancenele trebuie sa te duci la intretinere anual, tot restul vieti??

  • ABlue tatuajul e un machiaj semipermanent, de fapt. Nu e musai, decat daca vrei sa ai sparncenele perfecte tot restul vietii. Nu le afecteaza. Poti sa lasi sa se stearga de tot, in timp.

  • Daca scopul dvs era sa faceti femeile sa arate post chimoterapie, sau pur si simplu sa desfigurati expresia si privirea unei femei omorand orice urma de discret si sensibilitate , cred ca ati reusit. Faptul ca va complimentati reciproc va tine intr-o lume deluzorie. Ca barbat va spun onest, este infricosator rezultatul.