Ziua de ieri a fost o zi plină de dimineață și până seara, n-am avut un minut de răgaz de la activitățile mele de tot felul. Dar cu siguranță cea mai frumoasă parte a fost vizita la Boulevard Studio, pentru a întâmpina invitatul special al echipei. Așa cum v-am anunțat, am avut parte de minunata prezență a Getei Voinea, hairdresser cunoscut de la care eu, personal, am învățat foarte multe. Intenționam să dau un ton mai neutru postării, dar fiindcă e un punct de vedere personal asupra evenimentului, acest post nu poate fi decât… foarte personal 🙂
Geta Voinea nu are în prezent exclusivitate cu niciun brand de hairstyling deoarece are preferințe pentru produse de la diverse firme. Morocconoil este unul din brandurile care îi plac și pe care l-a dorit în țară, și despre produsele acestuia am povestit azi. Pentru că n-a fost vreun soi de seminar, ci mai degrabă o discuție, au fost întrebări și răspunsuri la curiozitățile noastre. În același timp, ne-a arătat câteva coafuri de efect, care sub mâna ei se realizau într-o clipită. Geta este în stare să îți transforme părul într-o bijuterie în două minute! Ca și produse de styling le-a folosit pe cele de la Morocconoil, uleiul-tratament și fixativul, în special. Uleiul tratament e de două tipuri, din câte am înțeles, normal și light. Formula este concepută în asemenea mod încât liniștește și conferă un aspect minunat părului fără să îngrașe, deși este, practic, formulă cu ulei. Din coafurile realizate de ea, mi se pare că arată senzațional și nu ai zice că s-a folosit vreun produs. Recomandarea Getei Voinea pentru părul decolorat este tratamentul light, care ajută părul blond să-și recapete acea strălucire după care tânjesc toate femeile care se îngrijesc.
Pentru că o imagine face cât o mie de cuvinte, am încercat să surprind frânturi din activitățile desfășurate ieri la salon în imagini și într-un montaj video, atât cât mă pricep eu la filmare&editare video, imagini care sper că vor reuși să vă transmită cât de cât atmosfera de la Boulevard în prezența Getei Voinea. Și dacă tot vorbim de prezență, vizita dânsei mi-a întărit convingerea că este un profesionist desăvârșit, cu o psihologie a individului bine pusă la punct, dar mai mult decât atât, un om cald, deosebit, ceea ce numesc eu a fi un ”om mare”. Pentru că, știți vorba mea, un om mare te face să te simți mare, un om mic te face să te simți… ca el. Iar Geta Voinea nu prea face uz de notorietatea ei sau de talentul pe care îl are în manifestarea față de ceilalți, ci e un om care te face să te simți bine în prezența ei, se comportă profesionist. Acest lucru mă face să am o stimă deosebită pentru ea, pe undeva seamănă cu Raul, de aceea nici nu mă mir că sunt în bune relații. Și nici nu mă miră că ar fi vrut să îl aibă la București 🙂 Vizita asta mi-a căzut bine, mi-a fost aproape de suflet.
Când am ajuns la salon eram după N cursuri la clinică, așa că îmi pregătisem părul de foarte dimineață și eram puțin incomodă la gândul că numai eu o să fiu messy și cu freza devastată de vânt și ploaie. Toate fetele (echipa&musafirele) aveau părul mai drăguț ca mine! Am fost așa de uimită că Getei Voinea i-a plăcut my messy bun, cu spic franțuzesc învers în partea din spate! O coafură simplă, de altfel, pe care dacă vreți o fac pentru youtube. Și ca o consolare că nu mă pot despărți de acest blond atât de alb, al meu (căruia îi pusesem gând de nuanțare bejulie), mi-a dat o veste foarte mare: sunt foarte în trend, anul acesta se poartă foarte tare blondul alb dar, de data asta, până la rădăcină, adică fără rădăcini închise. Trend, netrend, orice culoare ai avea, părul trebuie să fie/arate sănătos, așa că eu tare mai sunt curioasă de tratamentul Morocconoil (și voi știți că investesc).
Am considerat util să urc separat videoul cu taparea părului, unde Geta Voinea îi arăta uneia din cursantele de la Boulevard cum se realizează tapajul. Asta pentru că mie mi-a explicat și arătat Raul (și Dani) cum se face tapajul corect și abia într-un târziu s-a lipit de mine, pentru că azi am avut confirmarea Getei că ce vede ea acolo în cocul meu dezordonat e ok.
Am avut parte și de coafuri realizate de echipa Boulevard, cu ajutorul produselor Morocconoil, dar și de consiliere beauty din partea Lidiei Gligor, a cărei mână o apreciez foarte mult, mai ales când e vorba de sprâncene 🙂
Am avut lângă mine câteva din bloggerițele de beauty din Cluj care au răspuns invitației la eveniment, sweet Cleopatra, Diana și Raluca (le adaug mai târziu link-urile, fiindcă încă încerc să adun coerent toată înformația din ziua respectivă).
Coafuri diverse, explicații despre fizionomie, despre freze pe diverse personalități, o efervescență constructivă. Dacă lipsea cineva in echipă de lângă noi era pentru că muncea, dincolo, în cealaltă încăpere. Simina, managerul Boulevard, deși a dus stresul evenimentului, a și realizat o freză superbă, cu mult volum și ne-a pregătit nouă, musafirilor, cadouașe Morocconoil, plus un beautypass de -10%, pentru acest brand.
Aspecte pe care nu le-am prins eu, cu siguranță le-a prins Romana în emisiunea Celebrity, ce va fi difuzată pe Look TV în weekend. Vă las cu producția mea
Comments (12)
neata. foarte fain a fost, din ce povestesti. eu vreau neaparat clip cu spicul intors si coc, desi momentan nu cred ca as avea parul destul de lung. mersi si o i frumoasa!
ce dragut!! cred ca a dat cateva super tips-uri 😉
Ioana, da, cred ca o sa le povestesc intr-un post separat
Mi-a placut asa de tare de Geta, e o persoana foarte simpatica, volubila, are un acel ceva care te face sa o placi imediat. Cu permisiunea ta, o sa iau vreo 2-3 poze in care apar. 🙂
Pupici!
Pfiu, ce post frumos ai facut:) Nu stiam ca si eu o sa apar in filmulet. Ma simt flatata:) Dupa modelul Ralucai as vrea si eu sa fur cateva poze din postarea ta in care apar. Bineinteles, cu permisiunea ta:)
Raluca, Diana, chiar va rog sa le luati, nu mai puteam azi noapte de obo, ca aseara am editat si tot. :*
As da orice sa o pot intalni pe Geta Voinea… Esti o norocoasa fiindca ai ajuns sa o cunosti ! Eram destul de micuta cand am inceput sa ii urmaresc emisiunea… De dinainte sa merg la scoala mi-am dorit sa fiu hair stylist… iar intr-un final… cred ca intr-un fel sau altul, Geta Voinea a fost cea care m-a facut sa imi doresc de 10 ori mai mult sa fiu hair stylist 😀 in ziua de astazi… da, sunt hair stylist, si ii multumesc ei 😀
Looks fun :))
@special koko, yeah, a fost o atmosfera destinsa, lejera
@DaliaCighir ce frumos, sunt convinsa ca s-ar bucura sa auda!