Seara asta a început iarna cu adevărat la noi. Am ieșit cu mașina pe uscate, când încă puteam zburda într-o parte și-n alta a orașului cu 60/h, asta dacă nu depășeam, cu naturalețe, prin fața primăriei, mașina poliției rutiere și nu mă linișteau ei cu un ”teeeeet, teeeeet” s-o las mai moale și când să ies de la locul retenției mele surpriză: alb peste tot. Pășind cu grație să nu fac cine știe ce acrobații, urmele botinelor mele cu toc apărau ca o lăbuță pe imaculatul strălucitor al zăpezii. Și în timp ce mergeam ca o gazelă, speram în adâncul ființei mele că mașina mea e suficient de hot încă, să nu se fi depus pufoșenia albă și rece și să-mi dea mie de lucru. Bineînțeles că speranțele mele s-au năruit urgent, și Pisimobilul dormea în papuceii de iarnă Vredestein bine mersi. Și normal, nu tu mănuși, căci delicatele mele de dantelă nu suferă un asemenea tratament, să le bag în zăpadă și să mă și protejeze de frig. După mine, mi-aș da jos zăpada de pe parbriz, lunetă și geam lateral cât să văd oglinzile; și cușma… zboară ea pe drum când prind viteză :D. În fine, nu vă pot povesti recunoștința adâncă ce-am simțit pentru fostul prieten, că mi-a lăsat moștenire măturica de zăpadă. O car mereu în portbagaj, și vara, dar cine-o bagă în seamă? La prima zăpadă, ca și anul trecut, mă rog să n-o fi scos de acolo, ci să fie în portbagaj, și brusc încep s-o apreciez. Dar oricum, îți îngheață mânușițele. Îți trebe’ mănuși musai. Drumul către casă: o aventură. Pe zăpada pufoasă, chiar și la viteză mică, Pisimobilul își legăna fundul ca o gâscă. ABS-ul disperat. Eu la fel + palpitații. Nici nu ieșisem dintre blocurile din Mănăștur, că deja frânele ripostau și sunau ca dracu – uitasem de iarna trecută zumzetul lor cristalin când sunt înghețate.

Rule no. 1: mergi încet și ține suficientă distanță față de mașina din față, în care se întâmpla să fie el. De asemenea, frânează din timp și nu brusc. Nu vă puteți imagina fața mea de Mickey Mouse când am pus frână și Pisi nu voia să se oprească până nu pupa în fund mașina din față. Bine că erai tu, zic eu, vitează, mai târziu la telefon. Că tu mă iertai dacă mă sprijineam de tine. 😀

Rule no. 2: nu te mai baza că RADP a aruncat antiderapant. Cumva, legănându-ne duios, am străbătut orașul până în centrul meu împodobit ca un brad de Crăciun. Acuma sincer, parcă nu-s cauciucurile mele noi, de iarna trecută, de care eram atât de mândră! Cine se mai deplasa țanțos pe zăpadă, așa, ca mine? Zău că trebuie să casc mai bine ochișorii să văd dacă n-am fost trasă pe sfoară când le-am schimbat :D. Zău așa! Notat: de. verificat. integritatea. cauciucurilor. morală. și. fizică.

Rule no. 3: fii mai atentă la celelalte mașini, care și ele reînvață să meargă pe zăpadă. Cine știe, poate mai sunt cu papucei de vară cărora în curbe le vine să se lipească de tine, de pe banda paralela. Hâș, lipitori!

În centru pățesc aceeași chestie cu pupatul fundului mașinii din față: nu mai era el de data asta, era un alt golf, mai puțin înțelegător, pare-mi-se mie (muiere la volan). Palpitații până la cer. Mâna pe frâna de mâna, apăsat frâna vânjos, disperare maximă. Oprit la cam o palmă. Aia din față nici nu știa ce senzații tari trăiesc eu, la fundul mașinii sale. Se repetă rule no 1.

Rule no 4. Atenție la pietonii inconștienți care-s cu-n picior prin afara trotuarului, la mamele idioate care-și pun copilul în căruciorul scos din portbagaj pe carosabil, și nu pe partea cu trotuarul (!!!) – cam cât de proastă poți să fii? Nu știi niciodată când îți derapează mașina pe o zăpăduță proaspăt depusă, fie și la 5/h, eu cred că un om simte, darămite un bebe.

Rule no 5. De scris primăriei, prefecturii, to god or the devil să facă ceva cu craterele de pe Baba Novac, partea cu prefectura, acuma, pe iarnă, dacă pe primăvară, vară și toamnă n-au făcut. Gropile alea sunt criminale pt direcție, faruri & stuff și acum nu mai pot face slalom printre ele, din cauza mașinilor parcate pe ambele părți, vezi la Rule no 4 de ce.

Rule no 6. S-a terminat cu ținutele fancy și cu toculețele. Bocanci, haină groasă, căciulă și mănuși serioase sunt necesare pentru a deszăpezi mașina. Oh, Santa, I so need a garage! Îi invidiez profund pe posesorii de garaje. De fapt, îmi aduc aminte că iarna trecută îmi luam papucii ”light” în plăsuță și mă schimbam după deszăpezire. Doamne, iarna mă face să mă simt ca la bunica în curte, făcând cărări casă-cățel, casă-șura cu lemne, casă grajd, casă-W.C. Mă rog, poate n-ar trebui să-mi zboare gândurile așa departe… Cam atâta note to self azi, mai revin. Cu siguranță am ce să vă povestesc.

Vezi Jurnal de șoferiță 1.