Inițial am vrut să scriu pe zile, apoi m-am gândit că risc să vă uitați la poze și cam atât :). N-am mai fost la Marea Neagră de foarte mulți ani, prioritate având alte mări și țări. De fapt, cred ca la litoralul românesc am fost a 4-a oară în viața mea. Amintirea era destul de proastă, așa că am mers cu mari rezerve că mă voi simți ok.
Am luat trenul de noapte. Vagon de dormit clasa I, cu 2 paturi, loc de toaletă, cu oglindă, periuțe de dinți, pastă, săpunel. Dulap în care să-ți pui hainele. Cochet, mi-a plăcut. Cred că nici cu trenul n-am fost tot de vreo 7 ani. Dimineața, schimbăm vagonul în București pentru că vagoanele de dormit trebuiau scoase. Tot clasa I, dar vagon comun, fără compartimente, toalete extrem de jegoase, așa cum îmi aminteam. Totuși, noutatea: săpun și șervețele de mâini, ba chiar și hârtie igienică. În jurul meu era multă lume, mai colorată de cum obișnuiesc să văd de obicei, ochi curioși, aveam impresia că se uită la mine tot vagonul. Încercând să-mi alung impresia cu un ”mi se pare”, mi-am pus ochelarii de soare pe nas și am început să mă uit pe geam: Fetești. Mi-a plăcut caroseria aceea de mașină din stația de tren. Ce denumiri simpatice de sate/localități sunt pe aici! Mă înfundă râsul la următoarele.

De la București la Eforie, trenul merge cu vreo 30/h. Să berbecutezi, nu alta. Cred că, dacă-mi puneam ambiția și făceam jogging până la Constanța, eram în pas cu trenul :D. Glumesc, desigur, dar ca să vă imaginați cam cât de încet s-a putut mișca. Văd Dunărea… îmi revin amintiri frumoase din copilărie.

În fine, ajungem la căsuța noastră, la Techirghiol. Tot techergheu îmi vine să îi spun și acum, dar mă abțin și îi zic cum îi zic localnicii: ghiol. Lacul pute. Dar pute rău, și oamenii fac nămol acolo, și fac baie în el. Pe margini, sunt păsări moarte adesea. Ceva le mănâncă pesemne… Totuși, în ultimele zile, ghiolul se curăță și face la mal o spumă frumoasă. Parcă nu mai pute așa. Techirghiolul-stațiune e ca un cartier, cu multe mâțe și căței. Am adoptat și eu, temporar, un patruped. Îi dădeam de mâncare și el se agăța cu dințișorii de mine să ma tragă la joacă.

Șantajist animal, doctor docent în manipulare afectivă. Priviți-l, a fost singura captură foto cu el static, în rest e agitat ca marea 🙂

În fiecare zi ne-am dus la câte-o plajă. Eforie Nord e aproape la fel cum am lăsat-o acum ani și ani. E ok, o plajă liniștită, cu babeți și familii. Eforie Sud ne-a alungat după jumătate de oră de încercări de a nu ne răni picioarele din cauza pietrelor. Mi-a plăcut mult la Neptun și la Mamaia. Plaje fine, apa miiiică până depaaaarte, aveai de făcut o drumeție adevărată printre valuri ca să ajungi să înoți de-adevăratelea. Ne-am mai întors la Mamaia, la Havana Beach, plaja lui Radio 21, din câte am văzut. E o adevărată relaxare să mergi la mare la sfârșit de sezon: prețuri mai mici, neaglomerat, soare mult mai suportabil. Pentru că – mă spovedesc – ne-am expus și la ore neortodoxe: pe la 3 ne evaporam de acolo, ca să reapărem în fața soarelui după ora 5. Trebuie să adaug că factorul de protecție ridicat, pălăriuța de soare și briza mării au o contribuție fenomenală la statul la plajă la ore scandaloase cum e ora 13.00. A fost sfârșit de august, început de septembrie, se acceptă…. :D.

Am luat cu mine 2 costume de baie (vezi aici), însă drept să vă spun mi-am improvizat și alte cele, am mai fost ”luată de val” și îmbrăcată, așa că… :)) Când sunt în vacanță nu mă țin neapărat de combinații vestimentare sau nu știu ce găteli. Dacă se lipesc ele de mine, bine, altfel îmi place să fiu lejeră (deși, în funcție de locație, eu sunt lejeră și pe tocuri). Totuși, ochelarii de soare, pălăriuța și eșarfa n-au lipsit în nicio zi. Trebuie să recunosc că eșarfa e mare binecuvântare pe capul omului: versatilă, fashion.

Să faci baie în mare cu ochelari de soare e mega tare. Te protejezi excelent, nu te chiorăști, doar că trebuie să plătești taxă: ți-i ia marea când ți-e lumea mai dragă. Evident că nu am intrat cu ochelarii mei cei mai bengoși, dar erau niște 80s ieftini de la Takko ce-mi plăceau tare mult. Dar ei și marea au decis că ei trebuie să mai stea acolo (cei cu ramă albă)…Să revenim la eșarfă: ba broboadă apărătoare, ba accesoriu pentru moț (a se citi coc, datorită căruia sunt alintată moțată), freza mea preferată în vara ce tocmai a trecut, pare-se. Sau panglică pentru părălie, că, deh, arăta cam comun fără. Sau colier.

Răsăritul nu l-am văzut, dar hei, mă știți voi cumva matinală? Prefer să dorm și să mă duc la bălăceală fără să fiu chiaună de somn.

Privind produsele de beauty, cele mai folosite au fost cremele – cea cu factor de protecție 30 de la Iwostin (mega like, intră în piele imediat, nu rămâne unsuros), untul de cacao raw (topit la soare, cam unsuros, dar te bronzezi ciocolatiu și rămâi cu pielea hidratată cât de cât), after sun-ul de la Farmec pentru corp, after sun-ul pentru față Iwostin, spray-ul pentru calmarea arsurilor de la Cosmetic Plant (miroase excelent, poți să îl folosești și numai dacă te pișcă puțin pielea, calmează imediat) și produsele de baie 🙂 Apoi, evident, o cremă hidratantă pentru corp. Despre păr și expunerea părului decolorat la mare, la soare, povestim într-un alt post 😉
În concluzie: am fost plăcut surprinsă de litoralul românesc, nu știu dacă datorez asta, în parte, și finalului de sezon. Cum am avut cazare privată, nu pot să apreciez serviciile hoteliere. Unele plaje mi-au plăcut enorm, marea e superbă, peisajul nu e chiar așa urât cum îmi aminteam – asta mereu în comparație cu plajele occidentale, cu păduri și stânci. Cu oamenii din sud (-est) am avut puține tangențe: cu accentul lor tipic, cu intonație de întrebare la sfârșitul propozițiilor (spre amuzamentul nostru), de o spontaneitate specifică. Multe figuri cu influențe de turcaleți – mi-au plăcut trăsăturile lor evident non românești, colorează populația frumos. Dar cel mai mult mi-au plăcut compania deosebită și marea. Marea, cu valuri, când liniștite, când agitate, când verzuie, când verzui-albăstruie. Caldă. Și rece. 🙂