… organizez nişte giveaway-uri/blog sale cu haine şi accesorii de care nu mai am nevoie? Am făcut de curând ordine într-unul din dulapuri şi a trebuit să renunţ la multe articole pe care le ţineam că îmi erau dragi şi frumoase, însă pur şi simplu nu le-am mai purtat, mi-am schimbat stilul. Cred că se întâmplă ceva de la 25 de ani în sus cu noi ;)) Articolele deteriorate le-am vâjâit, dar am unele pe care nu am apucat să le port sau pe care le-am luat o singură dată (adică vreo câteva ore bune într-o zi). La fel şi cu accesorii, gentuţe şi curele. Vă intere? Bine, oricum dacă vă plac, vă înscrieţi, dacă nu, nu 🙂
Organizez în curând un giveaway cu Salon Monik din Cluj. Vă povesteam de pachetul Fast 500, pe care n-aş vrea să îl rateze clujencele/clujenii sau cei care sunt în Cluj timp de vreo două săptămâni în luna septembrie (eu mergând deja la salon, ştiu despre ce e vorba 🙂 ). Realmente, costul pachetului se ridică pe la 1000 lei şi cuprinde 20 de proceduri super, realizate pe parcursul a două săptămâni, adică un fel de vacanţă la spa, dar la jumătate preţul, adică la 500 lei. Pe lângă asta, o să obţin un bonus pentru voi. Stay tuned, revin cu detalii. 😉
Până una alta, nu uitaţi de giveaway-ul Flormar, care se încheie luni la 13.00 🙂
Comments (16)
Vrem,sigur ca vrem !!! :X:X
i’m in 😀
bineeeeeeeeeeeee 🙂
super idee:Dau si stilistele ceva asemanator pe blog..si am vazut ca au succes:D
Daaaaaa!
VREAU lucruşoare marca Sigina ! ♥
F misto! Can’t wait
imi pare o idee super buna! E un gest frumos! Eu si fam adunam mereu hainele noastre si nu numai si le ducem sau le trimitem la tara la o familie saraca, ei sigur vor gasi intrebuintare.
Sigur ca vrem sa vedem ce-ti prisoseste, I like your style! 🙂 :*
Da,ar fi super un blog sale!I’m a huge fan of them ;))
carmen, hainele “de trimis la tara” s-au dus deja weekendul acesta, is sunt unele articole prea trendy pentru la tara 🙂
da da ;)) imi pot inchipui caci am trimis 1 data pantofi super eleganti ai lui sormea( 35 marimea) cu un soi de slipici pe el si ma amuzam cum ii purta o donsoara de 12 ani pe ulitza, ca strada nu e acolo, e fix carare cu pietre si pamant care se transforma in ceva magic cand ploua 🙂 insa donsoara arata mortal in pantofii cu slipici si o rochitza cu floricele din materiale de ala de capoate.
@Halil Emel, hm, nu suna rau haine marca sigina :))
super!!! vrem!!! vrem!!!
daaaaaa! vreau vreau vreau!