Plimbându-mă prin mall “în interes de serviciu”, interesul personal s-a impus la contactul vizual cu lentilele cosmetice Bausch&Lomb, de la Opticris. Opticris, fiindcă la Sover era tare sobră situaţia. Şi mie îmi plac magazinele în care pot să mă desfăşor. În care nu, pa şi pu…si, la revedere, găsesc altceva interesant.
Mnoa, şi intrasem după “ocheri” de soare, dar, cum vă spuneam, am deviat. Şi am întrebat dacă pot să încerc nişte lentile colorate, că nu am testat niciodată senzaţia. N-am putut până acum să ma ating de “lumina ochilor mei”, la propriu.
Să nu mă înţelegeţi greşit, îmi plac ochii mei foarte mult, cu culoare cu tot, pentru mine lentilele colorate sunt ca schimbatul culorii fardului. Multe din fetele pe care le ştiu că folosesc lentile colorate, de fapt sunt nemulţumite de culoarea lor naturală. Eu nu. Vreau doar puţină diversitate, dar ţin la ochii mei. Sunt sănătoşi, slavă Domnului.
Aşa şi, cum să vă spun, asistenţa din Opticris, Iulius Mall Cluj, a fost grozavă. Am făcut un mic atac de panică când mi s-a aplicat prima lentilă şi îmi doream să o şterg pe uşă afară cât mai repede, dar când mi-am văzut ochişorul, m-am calmat. De la a doua încolo nu am mai avut treabă. E beton dacă mi le pune cineva priceput. Eu tre să mai învăţ încă, şi sper că repede, că vreau lentilele mele şi repede! Partea bună este că, dacă chiar nu reuşeşti să ţi le pui singur(ă), poţi merge oricând la orice Opticris să ţi le pună şi să le scoată, că sunt magazine prin tot oraşul. Dar nu cred să ajung până acolo, e o chestiune de exerciţiu.
Sunt aproape imperceptibili, dacă îţi alegi o culoare adecvată, cu diametru şi curbură potrivite, nu îi simţi pe ochi. Pe mine nu m-au deranjat din prima, parcă nu aveam nimic pe ochi. Doar senzaţia de a-ţi atinge pupila cu buricul degetului e… ciudăţică, da nu e capăt de lume. Am şi plâns umpic la prima aplicare, drept pentru care mi-am cam nenoricit machiajul şi se vede în poză. Nu e stres dacă lăcrimaţi. 🙂
Lentilele pe care le-am încercat eu de la Bausch&Lomb au fost Topaz, Platinum şi Emerald.. cred. Am avut mici dubii în a-mi alege culoarea, fiindcă toate sunt aşa de frumoase! Când mă duc să îmi iau pe bune, sper să nu mă zăpăcesc iar.
Voi aţi încercat lentile? Purtaţi? Nu de alea de vedere, că acelea sunt puţin altfel. Am citit pe undeva pe un blog că autoarea respectivă a trebuit să renunţe la unghiile cu gel – prostii, Flori, tipa care îmi face mie unghiile are nişte unghii de aproape 2 cm şi şi le pune şi scoate fără probleme. Cred că trebuie pur şi simplu să ai o tehnică a ta, nu? Evident, ghidată de micul ghid al utilizatorului.
Găsiţi subiectul şi pe citynews.ro, cu preţuri cu tot.
Comments (4)
Da…e cool de tot treaba cu lentilele 😀 Eu am o pereche Turquiose de la FreshLook. Prima data mi-am pus o lentila intr-o juma de ora:)) dar acum mi-e mult mai usor. Aaa..si unghiile mari – in gel sau nu :P…nu incurca deloc.
huh, multumesc de destainuire. am unghii lungi din noiembrie si nu am de gand sa renunt la ele. ma duc in uichend probabil sa imi iau noile jucarii acasa, ma retine doar faptul ca nu stiu sa ma descurc singura cu ele. pai.. ai fost rapida, stiu pe cineva care si-a petrecut 3 ore incercat sa scoata una, la inceput 😛
Vai, cat imi doresc si eu niste ochi verzi (ai mei naturali sunt caprui). Chiar ma gandeam si eu la niste lentile, doar ca sunt putin sceptica, mi-e teama sa nu fac o infectie sau alte minuni. Apropo, cum e cu incercatul lentilelor la Opticris? Nu trebuie sa le si cumperi? Si e igienic sa incerce fiecare persoana lentilele? (sau pentru fiecare are alte lentile) Chiar le-as proba si eu :). O seara placuta!
@Ioana nu faci infectie, nu are nimic, gandeste-te la persoanele care poarta lentile cu dioptrii, zilnic. ca sa porti niste lentile colorate, o vreme, pana te saturi, nu poa sa fie contraindicat avand in vedere ca e personal specializat acolo care te instruieste. poti sa probezi la opticris fara sa platesti testarea, ca in alte parti, numai sa te duci sa iei de la ei. oricum, din cate am vazut, la ei sunt cele mai bune preturi.
lentilele de test sunt tinute in solutii speciale, care sunt si antiseptice. dupa fiecare client schimba solutia. plus ca nu cred ca pun ei pe un ochi care are probleme, nu crezi? eu am incercat si lentile ale prietenelor, care stiu ca au ochii sanatosi, e in regula. da cel mai bine e sa ai lentilele tale si sa nu le dai nimanui.